Dozele zilnice de nuci ar putea ajuta oamenii să încetinească creșterea în greutate, mai ales atunci când nucile înlocuiesc alimente mai puțin sănătoase, arată un studiu recent realizat în SUA.
Cercetătorii au analizat 126.190 de adulți sănătoși de vârstă mijlocie, timp de 20-24 de ani. La început, aceștia aveau o greutate sănătoasă sau erau ușor supraponderali, însă, până la sfârșitul studiului, aproximativ 17% dintre participanți au devenit obezi.
Oamenii care și-au crescut consumul total de nuci de orice tip cu o jumătate de porție pe zi, 14 grame, au avut un risc cu 3% mai mic de obezitate, au conchis cercetătorii. Cele mai mari beneficii le-a adus consumul de nuci, urmat de cel de caju.
„Creșterea consumului de nuci în alimentație poate ajuta la menținerea unei greutăți corporale sănătoase în mai multe moduri. Conținutul ridicat de grăsimi sănătoase și fibre dă mai mult timp senzația de sațietate în comparație cu carbohidrații prelucrați și alte alimente mai ușor digerabile,” a declarat autorul principal al studiului Deirdre Tobias de la Brigham and Women’s Hospital și Harvard Medical School din Boston.
Pentru a obține efectul maxim pentru sănătate de la consumul unei cantități mai mari nuci de orice tip, oamenii ar trebui să evite produsele acoperite cu sare și zahăr, a recomandat Tobias.
Un pumn de nuci zilnic ajută organismul să evite depunerea kilogramelor
Rezultatele cercetării au arătat că în fiecare an cât timp au fost monitorizați participanții s-au îngrășat, în medie, 0,32 kilograme. Dar fiecare jumătate de porție de nuci adăugată la o dietă zilnică a fost asociată cu o creștere în greutate mai mică.
Cu o jumătate de porție suplimentară de nuci de orice tip, oamenii s-au îngrășat, în medie, cu 0,19 kg mai puțin la fiecare patru ani decât cei care nu au adăugat nuci la dieta lor. Nucile simple au avut efectul cel mai bun pentru sănătate și au generat o creștere în greutate mai mică (0,37 kg), în timp ce cei care au mâncat caju sau migdale au avut o creștere în greutate cu 0,15 kg mai mică.
Studiul a mai arătat că adăugarea de nuci de orice tip în dietă a fost asociată cu un risc cu 4% mai mic de a lua mai mult de două sau cinci kg în greutate la fiecare patru ani. Cercetarea nu a fost însă un experiment controlat conceput să demonstreze dacă modificările în consumul de nuci pot afecta direct creșterea în greutate în timp.
„Rezultatele sugerează că adăugarea unui pumn de nuci la o dietă variată ar putea ajuta oamenii să evite înmulțirea kilogramelor pe măsură ce îmbătrânesc”, a spus Gang Liu, cercetător în nutriție și sănătate publică la Tongji Medical College, Universitatea de Științe și Tehnologie din Huazhong, China.


