Respirația diafragmatică implică utilizarea diafragmei, un mușchi sub formă de cupolă situat între piept și abdomen, pentru a inspira și expira; această tehnică permite o respirație mai profundă și controlată, înlocuind respirația superficială și rapidă care poate apărea în situații de stres sau anxietate – informează specialiștii Institutului Clinic Fundeni.
Potrivit acestora, beneficiile respirației diafragmatice sunt multimple, după cum urmează, contribuind la:
- Reducerea stresului și anxietății: Respirația diafragmatică poate calma sistemul nervos, reducând nivelul de stres și anxietate. Este o tehnică eficientă pentru a face față momentelor tensionate.
- Îmbunătățirea somnului: Practicarea respirației diafragmatice înainte de culcare poate contribui la îmbunătățirea calității somnului. Te relaxează și te pregătește pentru odihnă.
- Reglarea tensiunii arteriale: Respirația profundă poate ajuta la menținerea tensiunii arteriale în limite normale și la îmbunătățirea circulației sanguine.
- Îmbunătățirea concentrării: Prin furnizarea de oxigen mai bogat către creier, respirația diafragmatică poate spori concentrarea și claritatea mentală.
- Detoxifierea naturală: Prin eliminarea eficientă a dioxidului de carbon din organism, respirația diafragmatică ajută la detoxifierea naturală a corpului.
„Pentru a începe, așază-te sau culcă-te într-un loc liniștit, pune o mână pe piept și cealaltă pe abdomen. Inspirați lent și profund, asigurându-te că abdomenul se ridică, apoi expirați încet. Practică această tehnică de respirație în mod regulat pentru a beneficia la maxim de ea” – menționează reprezentanții Institutului Clinic Fundeni.


