Afacerile Antibiotice Iași au crescut cu 8,2% în 2019

Canada a autorizat punerea pe piaţă a antiviralului Remdesivir

Canada a autorizat marţi ”punerea pe piaţă condiţionată” a antiviralului Remdesivir, utilizat în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. „Health Canada autorizează, cu condiţii, utilizarea Remdesivir”, a anunţat ministerul, precizând că acesta este „primul medicament autorizat de Health Canada pentru tratamentul COVID-19”. Acest antiviral este autorizat „pentru tratamentul pacienţilor care prezintă simptome severe de COVID-19 şi [mai mult]

Tătaru: România va primi alte 600 de flacoane de Remdesivir. Medicul Taner Chemal a primit două zile de tratament

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România urmează să primească alte 600 de flacoane de Remdesivir, dar la nivelul Statelor Unite s-a impus ca toată producția să rămână în SUA. “ Remdesivirul a venit într-un studiu, am avut 640 de flacoane, venite în două serii, s-au repartizat către spitalele de boli infecțioase sau cele [mai mult]

Gilead va livra mai mult remdesivir în Germania și restul Europei din toamnă

Gilead Sciences Inc intenționează să pună la dispoziție o cantitate mai mare de remdesivir pentru Germania și Europa începând din toamnă și va decide ce cantitate obține fiecare țară pe baza ratei de infectare, a declarat șeful companiei producătoare pentru publicația germană WirtschaftsWoche, relatează Reuters. Bettina Bauer a declarat că producătorul de medicamente își poate [mai mult]

Comisia Europeană a acordat autorizația condiționată de punere pe piață pentru Remdesivir

Comisia Europeană a acordat, vineri, o autorizație condiționată de punere pe piață pentru medicamentul Remdesivir, acesta devenind astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19. Această autorizație, acordată în cadrul unei proceduri accelerate, vine recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), urmată de o aprobarea statelor membre, arată un comunicat de presă al [mai mult]

Producția de remdesivir pe următoarele trei luni a fost cumpărată deja de SUA

Guvernul Statelor Unite a cumpărat peste 90% din producţia pentru următoarele trei luni a medicamentului antiviral remdesivir folosit la tratarea pacienţilor COVID-19. Departamentul american al Sănătăţii a garantat astfel achiziţia a 500.000 de tratamente remdesivir produse de compania Gilead Sciences, ceea ce înseamnă 100% din producţia lunii iulie şi circa 90% din cea a lunilor [mai mult]

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă autorizarea remdesivir în UE

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi autorizarea unei „puneri pe piaţă condiţionate” a antiviralului remdesivir la nivelul Uniunii Europene pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. „Remdesivir este primul medicament împotriva COVID-19 care este recomandat pentru autorizare în cadrul UE”, a precizat într-un comunicat această agenţie europeană cu sediul la Amsterdam, precizând că recomandarea [mai mult]

O versiune a remdesivir administrată prin inhalare, testată ca potenţial tratament pentru COVID-19

Compania biofarmaceutică americană Gilead Sciences a anunţat că va începe în curând să testeze o versiune administrată prin inhalare a medicamentului antiviral remdesivir. Remdesivir, care este administrat în prezent intravenos prin perfuzii, este singurul medicament care a primit autorizaţie de utilizare în regim de urgenţă de către Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru [mai mult]

Tratament pentru COVID-19: Gilead plănuieşte să livreze 2 milioane de serii de tratament cu Remdesivir, până la sfârşitul anului

Compania farmaceutică Gilead Sciences estimează că până la sfârşitul acestui an va livra peste 2 milioane de serii de tratament cu Remdesivir pentru Covid-19, transmite Reuters. Gilead plănuieşte totodată ca până în luna august să înceapă studii clinice pentru o versiune inhalatoare, mai uşor de administrat, a medicamentului antiviral, care în prezent este administrat doar [mai mult]

EMA a primit cererea de autorizare condiționată de introducere pe piața UE a antiviralului remdesivir

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a primit o cerere pentru autorizarea condiționată a introducerii pe piață (CMA) a medicamentului antiviral remdesivir pentru tratamentul COVID-19 și a început oficial evaluarea. Evaluarea beneficiilor și riscurilor remdesivir se efectuează într-un calendar accelerat și un aviz ar putea fi emis în câteva săptămâni, în funcție de datele transmise și [mai mult]

Gilead: Remdesivir, beneficii modeste pentru pacienţii cu forme moderate de COVID-19

Compania farmaceutică americană Gilead Sciences a anunţat luni că medicamentul antiviral Remdesivir a oferit beneficii modeste pacienţilor cu forme moderate de COVID-19, pe parcursul unui tratament de cinci zile, în timp ce cei care au primit medicamentul timp de 10 nu au prezentat rezultate la fel de bune. În urma anunţului, acţiunile Gilead au scăzut [mai mult]

Remdesivir singur nu este suficient în tratamentul COVID-19, conchide cel mai amplu studiu efectuat pe acest medicament până acum

Oamenii de știință au publicat datele care au determinat Guvernul federal american să recomande folosirea medicamentului antiviral remdesivir în cazul pacienților cu forme grave de COVID-19, iar concluzia este că acest medicament singur nu este suficient pentru a ajuta pacienții. Datele, publicate în New England Journal of Medicine, arată că remdesivir a scurtat perioada de [mai mult]

EMA: Remdesivir ar putea primi în următoarele zile o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă în UE

Directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Guido Rasi, a declarat luni că antiviralul Remdesivir, produs de compania americană Gilead, ar putea primi în următoarele zile o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă ca tratament împotriva COVID-19. ‘S-ar putea ca o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă să fie emisă în zilele următoare’, a [mai mult]