APMA: Anunțul despre vaccinarea anti-COVID a personalului medical s-a făcut într-o manieră neunitară

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) este de părere că modalitatea în care s-a făcut anunțul cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a personalului medical și auxiliar din toate unitățile sanitare din țară este una neunitară, existând județe în care nu s-a făcut anunțul sau acesta s-a făcut trunchiat, doar către o parte a medicilor de familie, nu și către ceilalți furnizori, potrivit dr. Cosmin Alexandrescu, președintele APMA.

APMA atrage atenția și asupra termenului de trimitere al catagrafiilor. Acest termen este considerat de reprezentanții APMA nerealist, ”adresa fiind trimisă pe data de 16 noiembrie după-amiaza, cu termen de trimitere 17 noiembrie, ora 12, în condițiile în care nu au fost anunțați toți furnizorii de servicii medicale”, după cum se arată într-o postare a APMA.

APMA consideră că acțiunea de vaccinare a personalului medical împotriva SARS-COV2 este mult prea importantă și trebuie tratată cu responsabilitate. De asemenea se consideră că este necesară o abordare mult mai aplicată pentru a obține rezultatele dorite.

În acest context, APMA solicită Ministerului Sănătății ”elaborarea unei practici unitare la nivelul țării care să poată garanta atât eficiența măsurii, cât și transparența acesteia.”

În același timp, reprezentanții APMA vin și cu unele propuneri, printre care: ștabilirea unui termen realist pentru colectarea datelor (ex: 30 noiembrie 2020); crearea la nivelul fiecărei DSP a unei adrese de mail dedicate, afișată la loc vizibil pe site-ul acestora, preferabil pe homepage, eventual cu link și pe pagina Ministerului Sănătății și afișarea pe site-urile DSP a formularelor de catagrafie, cu menționarea expresă în acestea a celor care refuză vaccinarea.

 

Lasă un răspuns

*