Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cursul lunii aprilie va începe vaccinare prin intermediul reţelei primare de medicină de familie, precizând că, din datele preliminare, rezultă o rată de participare la această activitate de 50-55%. „Vom demara şi activitatea de vaccinare prin intermediul colegilor din reţeaua primară de medicină de familie. Mâine [mai mult]
Etichetă: vaccinare anticovid
Dr. Virgil Musta: Începem să facem anticorpi abia de la a doua săptămână de la prima doză de vaccin
Medicul Virgil Musta a declarat că anticorpii ajung la un nivel suficient de mare de protecție vaccin în a treia săptămână după administrarea primei doze, primii anticorpi începând să apară de abia după a doua săptămână de la vaccinare. În acest sens este realizat și un studiu. ”Avem deja studiul făcut pe 200 de persoane [mai mult]
Studiu despre protecţia dobândită după vaccinarea antiCOVID: Din 179 de persoane, trei nu au dezvoltat anticorpi suficienţi
O companie de servicii medicale din România a realizat un studiu referitor la evoluția în dinamică a titrului de anticorpi în urma vaccinării împotriva COVID-19, rezultatele preliminare arătând că dintr-un eșantion de 179 de persoane, doar trei nu au dezvoltat anticorpi după administrarea vaccinului, una dintre acestea trecând anterior prin infecție. Rezultatele preliminare ale studiului [mai mult]
Sondaj: Câți români intenționează să se vaccineze antiCOVID în acest an
Mai mult de jumătate dintre români (55,2%) declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an, 54,8% consideră că imunizarea în masă a populaţiei va opri epidemia de coronavirus, iar 83% susţin că vaccinarea trebuie să fie o alegere personală, se arată într-un sondaj realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu Centrul [mai mult]
Președintele Iohannis: Vaccinarea în masă este singura soluție pentru întoarcerea la normalitate
Vaccinarea în masa este singura soluție pentru întoarcerea la normalitate. Este declarația președintelui României, Klaus Iohannis. Șeful statului a mai specificat că încă nu avem o incidență care să permit o relaxare a restricțiilor și că este esențială reușita campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. ”După un an extrem de dificil marcat de nenumărate sacrificii, un [mai mult]
Persoanele care vor să se vaccineze anti-COVID-19 se pot programa online
Persoanele care vor să se vaccineze anti-COVID-19 se pot programa online, platforma pentru programare fiind disponibilă de astăzi, potrivit Comitetului Național De Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Programările se pot face accesând https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ . „Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare [mai mult]
Când vor sosi în România noile doze de vaccin anti-COVID-19
În România, următoarele noi doze de vaccin anti-COVID-19 vor sosi în data de 29 decembrie în București, Cluj și Timișoara, iar în data de 30 decembrie în Brașov, Constanța, Craiova și Iași, potrivit unei precizări de presă a Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Livrarea vaccinului anti-COVID-19 a fost întârziată în opt țări din cauza unor [mai mult]
EXCLUSIV Accesul în restaurant, avion sau școală privată, condiționat de vaccinare. “Nu vom scăpa de coronavirus. Este aici ca să stea”
În Marea Britanie, se discută despre restricționarea accesului în restaurante, baruri, cinematografe și săli de sport a celor care nu s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, iar expertul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, profesor în SUA și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este de părere că începând din primăvară, s-ar putea să vedem și la noi [mai mult]
Vaccinarea împotriva COVID-19 nu va fi obligatorie
Vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie, în contextul în care oamenii nu pot fi obligați să se vaccineze. Este declarația făcută luni de premierul Ludovic Orban. Însă va exista o campanie de informare cu privire la beneficiile aduse de vaccin. ”Campania de vaccinare nu va fi obligatorie. Autoritățile nu pot să oblige pe [mai mult]
APMA: Anunțul despre vaccinarea anti-COVID a personalului medical s-a făcut într-o manieră neunitară
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) este de părere că modalitatea în care s-a făcut anunțul cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a personalului medical și auxiliar din toate unitățile sanitare din țară este una neunitară, existând județe în care nu s-a făcut anunțul sau acesta s-a făcut trunchiat, doar către o parte a [mai mult]
Germania ar putea începe campania de vaccinare anti-COVID-19 înainte de sfârşitul anului
Germania face pregătiri pentru a începe campania de vaccinare anti-COVID-19 înainte de sfârşitul anului, potrivit cotidianului Bild, preluat de Reuters. Ministerul federal al Sănătăţii are în plan să înfiinţeze 60 de centre speciale de vaccinare pentru a se asigura că vaccinurile pot fi stocate la temperatura corespunzătoare, cerându-le celor 16 landuri să indice până la [mai mult]










