Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată anual, în întreaga lume, în data de 20 octombrie, cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a conștientiza problematica acestei afecțiuni.
La nivel mondial, una din trei femei şi unul din cinci bărbaţi cu vârsta de peste 50 de ani vor suferi o fractură osteoporotică, potrivit www.worldosteoporosisday.org .
Osteoporoza face ca oasele să devină slabe și fragile, iar fracturile cauzate de această afecțiune pot pune viața în pericol și pot fi o cauză majoră a durerii și a invalidității pe termen lung.
Doar 20% dintre pacienții cu fracturi osteoporotice sunt diagnosticați sau tratați pentru osteoporoză, mai arată www.worldosteoporosisday.org . Aceeași sursă arată că doar 20% dintre pacienţii cu fracturi osteoporotice sunt în realitate diagnosticaţi sau trataţi pentru osteoporoză, afecţiunea de bază. În 2010, numai în Europa, aproximativ 12,3 milioane de oameni consideraţi a avea risc înalt de fracturi osteoporotice nu beneficiau de tratament.
În România se estimează că aproximativ 20,5% dintre femei și 6,2% dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani au osteoporoză, arată www.osteopolicynetwork.org/
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cataloghează osteoporoza ca fiind o problemă majoră de sănătate publică.


