Ziua Mondială a Plămânilor: Aproape 100 de persoane și-au testat gratuit capacitatea pulmonară la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Aproape 100 de persoane și-au testat astăzi gratuit capacitatea pulmonară prin spirometrii gratuite, organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânilor, care se marchează anual pe 25 septembrie. Acțiunea face parte din Săptămâna de conștientizare a sănătății respiratorii, desfășurată în perioada 22 – 26 septembrie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spitalul s-a implicat activ în promovarea sănătății publice și prevenirea bolilor respiratorii prin această campanie care a oferit cetățenilor posibilitatea de a beneficia de investigații simple, rapide și nedureroase, menite să ajute la identificarea timpurie a unor probleme pulmonare.

Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, a declarat:
„Spitalul nostru se implică activ în promovarea sănătății publice și în prevenirea bolilor respiratorii inclusive prin organizarea de spirometrii gratuite pentru cetățeni, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânilor, întrucât dorim să oferim comunității posibilitatea de a beneficia de investigații simple, rapide și nedureroase, care pot ajuta la identificarea timpurie a unor probleme pulmonare. Prevenția este cheia unei vieți sănătoase, iar depistarea precoce a afecțiunilor respiratorii poate face diferența între un tratament eficient și complicații severe. Îi felicităm pe toți cetățenii care au decis să profite de această oportunitate și să acorde atenție sănătății plămânilor lor. Spitalul nostru rămâne dedicat misiunii de a sprijini sănătatea comunității prin servicii medicale de calitate și prin acțiuni preventive menite să crească gradul de conștientizare asupra importanței respirației sănătoase.”

Campania a fost dedicată în special persoanelor care fumează, au tuse cronică, oboseală la efort sau antecedente de boli respiratorii, iar din cele aproape 100 de persoane testate, aproximativ 50% au fost sfătuiți să se prezinte la consultații ulterioare pentru investigații suplimentare.

Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, a spus:
„Organizarea de spirometrii gratuite pentru cetățeni reprezintă un pas esențial în direcția prevenirii și depistării timpurii a bolilor pulmonare. Spirometria este o investigație simplă și nedureroasă, dar cu o importanță majoră, pentru că ne permite să evaluăm capacitatea pulmonară și să identificăm din timp afecțiuni precum astmul sau bronhopneumopatia cronică obstructivă. De multe ori, problemele respiratorii apar treptat și rămân nediagnosticate până în stadii avansate. Prin aceste testări gratuite, am dorit să oferim oamenilor șansa de a-și verifica starea de sănătate și de a primi recomandări medicale adecvate. Sănătatea plămânilor este vitală pentru o viață activă și echilibrată și ne bucurăm că cetățenii au înțeles mesajul nostru, întrucât prevenția este esențială pentru menținerea unei respirații sănătoase.”

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Dispensarului TBC din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, între orele 11:00 și 13:00, având ca scop creșterea nivelului de conștientizare privind importanța sănătății respiratorii și facilitarea depistării precoce a bolilor pulmonare.

Lasă un răspuns

*