Ziua Mondială a Diabetului marcată astăzi în lume; tema de anul acesta este „Familia și diabetul”

14 noiembrie este Ziua mondială a diabetului. Tema de anul acesta este „Familia și diabetul”: boala are impact asupra întregii familii, iar aceasta, la rândul ei, joacă un rol important în prevenirea, diagnosticul și managementul diabetului zaharat.

Toți profesioniștii din sănătate ar trebui să aibă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a ajuta persoanele bolnave de diabet și familiile acestora să realizeze managementul adecvat al afecțiunii, este apelul lansat de International Diabetes Federation (IDF) cu această ocazie.

Ziua Mondială a Diabetului a fost stabilită pentru prima dată în 1991, de International Diabetes Federation (IDF) și de Organizația Mondială a Sănătății, în replică la amenințarea tot mai mare reprezentată de diabet în lume. În anul 2006, Ziua Mondială a Diabetului a fost adoptată oficial de Organizația Națiunilor Unite.

Ziua Mondială a Diabetului își propune să fie principala platformă care să promoveze eforturile de conștientizare a bolii, ajungând la peste un miliard de persoane din peste 160 de țări. Totodată, în felul acesta, se promovează importanța unor acțiuni coordonate și concertate pentru a combate diabetul ca amenințare la adresa sănătății globale. În același timp, ziua de 14 noiembrie este un bun prilej pentru a atrage atenția asupra principalelor probleme ridicate de diabetul zaharat, aducând în același timp boala în atenția publicului și a factorilor de decizie.

Campania este reprezentată de un logo sub formă de cerc albastru, adoptat în 2007, după ce ONU a votat Rezoluția privind diabetul. Cercul albastru este un simbol al conștientizării problematicii diabetului. Semnifică unitatea comunității globale în replică la epidemia de diabet.

 

Mesajul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

 

”Cu ocazia acestei zile, mesajul meu, ca președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, se îndreaptă bineînțeles către persoanele cu diabet, pe care le îndemn „Controlează-ți diabetul!”, către publicul larg pentru o informare cât mai eficientă, legată de diabet și către profesioniști, medici și asistenți medicali care lucrează cu persoana cu diabet, cărora le transmit un mesaj de responsabilitate, unitate și colaborare cât mai bună în vederea asigurării unui managementul eficient al persoanelor cu diabet, astfel încât acestea să aibă o calitate a vieții cât mai bună”, a declarat prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

 

Diabetul în România și în lume

 

În lume, conform Organizației Mondiale a Sănătății, unul din unsprezece adulți are diabet – în total, 425 de milioane de oameni, iar numărul lor ar putea ajunge la 522 de milioane în anul 2030. Această afecțiune este a șaptea cauză de mortalitate și una dintre cauzele importante ale unor complicații severe precum infarctul, accidentul vascular cerebral, insuficiența renală, pierderea vederii sau amputații, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății.

Din păcate, se estimează că unul din doi oameni cu diabet rămâne nediagnosticat, adică aproximativ 212 milioane, la nivel mondial.

Cele mai recente date oficiale arată că România se situează printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului în Europa, 11,6% dintre adulți.

Un studiu recent relevă ca 2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 prezintă factori de risc pentru bolile cardiovasculare, cum ar fi: tensiunea arterială ridicată, nemonitorizarea glicemiei sau un nivel ridicat al colesterolului. De asemenea conform aceluiași studiu, 2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 au suferit deja de o afecțiune cardiovasculară: insuficiență cardiacă congestivă, infarct, insuficiență cardiacă.

În plus, 40% dintre persoanele care suferă de diabet de tip 2 vor dezvolta o afecțiune renală, iar peste 80% dintre cazurile de insuficiență renală în stadiu terminal sunt cauzate de diabet sau hipertensiune arterială.

Neuropatia periferică este una dintre cele mai comune complicații cauzate de diabet și are drept consecință amputarea piciorului sau a unei părți din picior. Astfel, includerea podiatrului în echipa de medici responsabilă de îngrijirea persoanei cu diabet poate reduce cu până 85% cazurile de amputare ale piciorului diabetic și cu până la 24% rata spitalizării a persoanelor care suferă de diabet.

 

O povară financiară pentru sistemele de sănătate

 

Complicațiile la nivelul picioarelor persoanelor cu diabet sunt printre cele mai grave și costisitoare probleme cauzate de diabetul zaharat. IDF estimează că o treime din costurile asociate diabetului sunt generate de îngrijirea persoanelor cu ulcerații la nivelul picioarelor. De exemplu, costurile pentru îngrijirea unei persoane care are o ulcerație la picior sunt de până la 5,4 ori mai mari decât costurile necesare îngrijirii unei persoane cu diabet fără această problemă.

De asemenea, datele globale arată că peste 6 din 100 de persoane cu diabet au obstrucții ale arterelor periferice – o complicație cronică la nivel macrovascular, care este principala cauză de amputații non-traumatice în lume. Incidența acestei complicații este în creștere, potrivit IDF, în contextul în care prevalența diabetului este și ea în creștere, iar speranța de viață a persoanelor cu diabet este mai mare.

 

Accesul la insulină, o provocare

 

Aproximativ 65 de milioane de persoane care suferă de diabet de tip 2 au nevoie de insulină, însă numai jumătate dintre ele au acces la ea, în mare măsură din cauza costului.

Toate persoanele care suferă de diabet de tip 1 au nevoie de insulină pentru a supraviețui.

Insulina a fost descoperită, ca tratament pentru diabet, în urmă cu aproape 100 de ani și se află pe Lista de Medicamente Esențiale a OMS încă de când a fost publicată aceasta pentru prima dată, în 1977.

Datele strânse de OMS în perioada 2016 – 2019, din 24 de țări, de pe patru continente, au arătat că insulina umană este disponibilă numai în 61% dintre centrele medicale, iar analogii de insulină în 13%.

Lasă un răspuns

*