Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) a demarat un program complex de pregătire dedicat cadrelor didactice și studenților pentru utilizarea inteligenței artificiale (AI) în educație și cercetare.
Programul de Formare și Certificare a Competențelor Digitale Avansate va fi organizat într-un format modern, blended learning, combinând învățarea asincronă cu sesiuni interactive, pentru a asigura o experiență educațională flexibilă și eficientă, potrivit unui comunicat transmis joi de UMF Timișoara.
La final, participanții vor fi capabili să folosească diverse instrumente AI pentru analiza și vizualizarea datelor, generarea de imagini și prezentări, redactarea și editarea avansată a textelor academice, revizuirea literaturii științifice, organizarea informațiilor și identificarea plagiatului. De asemenea, programul include module privind etica și reglementările în utilizarea AI în mediul academic, pentru o aplicare responsabilă în activitatea profesională.
Prin această inițiativă, UMF „Victor Babeș” își reafirmă angajamentul față de inovație în educație și cercetare și dorește să pregătească comunitatea academică pentru provocările și oportunitățile epocii digitale.


