Cea de-a treia grupă de cursanți formată din reprezentanți ai unor spitale și DSP-uri din județele Bacău, Covasna, Harghita, Iași, Mureș și Vaslui și-au dezvoltat competențele privind evaluarea din punct de vedere economic și procesul de luare a deciziei în sistemul de sănătate, precum și aspectele de legislație și etică, acestea fiind temele abordate în două module desfășurate în zilele de 22-23 iunie din cadrul programul postuniversitar de formare în economia sănătății – HEALTHESIS, desfășurat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”(UMFST) din Târgu Mureș.
Obiectiv important pentru sistemul de sănătate
„Profesionalizarea resurselor umane este un obiectiv important pentru sistemul de sănătate, iar prin acest program postuniversitar organizat în premieră în România, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș se alătură demersurilor care contribuie la atingerea acestui obiectiv. Cei 60 de cursanți, medici, farmaciști, economiști sau ingineri, mulți dintre aceștia cu responsabilități manageriale și decizionale, își dezvoltă abilitățile și competențele de a analiza fenomenele și procesele din domeniul sănătății aplicând metode economice, de a utiliza principii de cost-eficiență, metode de evaluare economică și instrumente de management și statistică pentru eficientizarea activităților”, a declarat conf. univ. dr. Mihaela Kardos, coordonatorul instituțional al proiectului.
Proiectul este derulat de UMF „Carol Davilla”, UMFST Tg. Mures și UMF Cluj fiind parteneri în organizarea cursurilor amintite.
„Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului POCU/918/4/8/149892 implementat de universitatea noastră, în parteneriat cu UMF „Carol Davila” din București și UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, și are ca scop formarea decidenților din domeniul sănătății” – menționează UMFST.
foto: facebook/Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie


