OUG privind liberalizarea programelor naţionale de sănătate nu favorizează sistemul privat, ci favorizează pacientul, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.
Raluca Turcan susţine că ordonanţa de urgenţă referitoare la programele naţionale de sănătate este un lucru bun care s-a făcut în sistemul de sănătate românesc.
„Ştiţi că fiecare zi în care acest sistem nu se aplică ne costă vieţi? (…) Dacă tu faci infarct la Sibiu, cel mai apropiat centru în care ai acces la serviciul de intervenţie e la Târgu Mureş. Faci câteva ore. În acest timp, fie mori, fie ai sechele pe viaţă”, a spus Turcan, luni seară, la un post de televiziune.
Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, luni seară, că fiecare zi în care OUG privind liberalizarea programelor naţionale de sănătate nu se aplică ne costă vieţi.
”Dacă faci infarct la Sibiu, cel mai apropiat centru e la Târgu Mureş. Faci câteva ore. În acest timp, fie mori, fie ai sechele pe viaţă”, a spus vicepremierul.
Ea a afirmat că o ordonanţă de urgenţă nu schimbă un întreg sistem precum cel de sănătate, spunând că „urmează şi alţi paşi”.
Vicepremierul a precizat că în şedinţa de Guvern a fost introdus articolul care interzice unităţilor sanitare private să perceapă alţi bani pacienţilor înscrişi în programele de sănătate.


