Sunt necesare intervenții pentru a reduce fumatul în rândul adolescenților

„Tutunul și bolile pulmonare” este tema din acest an a Zilei mondiale fără tutun, marcată anual la 31 mai. Campania din acest an se axează pe riscurile apariției și agravării bolilor pulmonare atât la adulți, cât și la tineri, din cauza consumului de tutun și a expunerii pasive la fumul de țigară.

 

Fumatul crește riscul apariției cancerului pulmonar și a bolilor pulmonare

 

Riscul de apariție a cancerului pulmonar este de unsprezece ori mai mare la fumători și de 1,41 ori mai mare la nefumătorii expuși fumatului pasiv. De asemenea, probabilitatea de apariție a bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) este de patru ori mai mare la fumători și mai frecventă la nefumătorii expuși fumatului pasiv. Probabilitatea de apariție a apneei în somn este de două ori mai mare la fumători, în timp ce riscul de a dezvolta astm  este de 1,61 ori mai mare la fumători. Și riscul apariției tuberculozei este mai mare la fumători.

În România, procentajul adolescenților cu vârsta între 13 și 15 ani care fumează țigări este în scădere, arată studiul Global Youth Tobacco Survey. Totuși, această scădere este contracarată de faptul că au început să fumeze produse din tutun încălzit.

Procentajul elevilor de 13-15 ani care au consumat vreodată măcar un produs din tutun a crescut însă în 2017 față de 2013, cu 7,5%. Iar în rândul fetelor, creșterea este și mai îngrijorătoare, atingând 17,4%.

 

Măsuri pentru reducerea numărului de tineri care fumează

 

Adoptarea unor măsuri de urgență care să accelereze scăderea numărului de tineri care sunt expuși, care încearcă și ulterior continuă să consume produse din tutun, este necesară. Mesajele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și ale societăților medicale profesionale sunt însă ferme și nu susțin substituția țigărilor cu alte produse care presupun inhalarea de tutun ori nicotină.

Scăderea consumului de tutun prin descurajarea debutului fumatului și încurajarea renunțării la fumat sunt obiective importante ale Ministerului Sănătății (MS), prevăzute în Subprogramul de prevenire și combatere a consumului de tutun.

„România, prin politicile de sănătate implementate, se aliniază la Directiva Europeană 2014/40/UE, privind comercializarea tutunului și a produselor din tutun. Consumul de tutun creează efecte importante asupra sănătății populației, de aceea Ministerul Sănătății susține toate activitățile care pot să ofere populației informații și soluții pentru a lua cea mai bună decizie în privința sănătății lor. O reală problemă o constituie fumatul în rândul adolescenților pentru care ne propunem măsuri suplimentare de suport”, este mesajul transmis de Sorina Pintea, ministrul sănătății.

Prin Programul naţional de educaţie pentru sănătate coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică şi implementat de direcţiile judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii susţine activități de informare referitoare la efectele consumului de tutun asupra copiilor și adulților.

 

Tot mai multe persoane cer ajutor pentru a se lăsa de fumat

 

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” București, prin Centrul de consiliere pentru renunţarea la fumat, asigură servicii de consiliere în cadrul Subprogramului de prevenire și combatere a consumului de tutun.

În ultimii patru ani, numărul persoanelor care au cerut ajutor în vederea renunţării la fumat a crescut constant, de la 482 persoane în 2015, la 814 în 2018. De asemenea, numărul celor care au primit tratament medicamentos pentru dependenţa de nicotină a crescut de la 365 în 2015, la 581 în 2018.

În cadrul subprogramului național sunt asigurate şi serviciile Tel-verde „Stop fumat”. Acestea au înregistrat însă o scădere a adresabilității, de la 13.977 de apeluri în 2017 la 10.638 în 2018.

„Problematica tutunului este una extrem de importantă, tratată cu maximă responsabilitate de medicii pneumologi din Institutul Marius Nasta și în mod particular de Centrul de consiliere pentru renunțare la fumat, unde în anul 2018 au beneficiat de consiliere 10.638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renunțarea la fumat. Consultul tabacologic de care beneficiază pacienții internați în Marius Nasta oferă algoritmul complet necesar unei evaluări pneumologice corecte. Renunțarea completă la fumat este singura soluție care aduce beneficii reale tuturor, fumători activi sau pasivi de tutun sau utilizatori ai produselor din tutun încălzit” a declarat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

 

Proiect educațional, adresat elevilor

 

Copiii reprezintă segmentul de populație cel mai vulnerabil la expunerea la fumul de tutun, în special în primii ani de viață, prezentând riscuri crescute pentru boli ale tractului respirator superior și inferior. Cei care ajung la maturitate suportă consecințele expunerii, întrucât având infecții respiratorii inferioare frecvente ajung să aibă un risc ridicat de a dezvolta BPOC la vârsta adultă.

„Medicii pneumologi insistă asupra nevoii de prevenire a debutului consumului de tutun. Substituția țigărilor din tutun cu alte produse care întrețin atât adicția nicotinică, cât și comportamentul de fumător, de tipul țigării electronice, ori produse cu tutun încălzit, NU este o modalitate de a renunța la fumat. OMS și societățile medicale profesionale nu susțin substituția țigărilor cu alte produse care presupun inhalarea de tutun ori nicotină”, a declarat prof. dr.  Florin Mihălțan.

Institutul „Marius Nasta” va demara, cu ocazia zilei de 31 mai, un proiect educațional adresat elevilor cu privire la efectele fumatului asupra plămânilor şi care constă în organizarea unor ateliere de informare în care sunt prezentate rezultate concrete ale inhalării fumului de tutun.

„În cadrul atelierelor de informare, copiii pot vedea şi, mai ales, mirosi gudronul care este inhalat, dar şi depunerea acestuia în plămâni. Astfel, chiar dacă efectele nu se văd imediat, ele se pot simţi. În acest mod, sperăm că mai mulţi părinţi vor fi încurajaţi de copii să se adreseze programului prin intermediul Tel Verde” a afirmat dr. Magdalena Ciobanu, de la Centrul de consiliere pentru renunțare la fumat, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Lasă un răspuns

*