Autorităţile americane își sfătuiesc cetăţenii să evite călătoriile în Germania şi Danemarca. Cele două state sunt puternic lovite de noul val al pandemiei de COVID-19 care se răspândeşte în Europa.
Departamentul de Stat a emis două buletine ridicând la nivelul 4, cel mai înalt grad de avertizare, nivelul său de alertă cu privire la aceste două ţări, indicând „un nivel foarte ridicat de COVID-19”, notează AFP, potrivit Agerpres.
Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a cărui ţară a înregistrat un record de peste 65.000 de contaminări zilnice săptămâna trecută, a avertizat sobru că „aproape fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mort” până la sfârşitul iernii.
În Germania, rata de vaccinare este sub 70%, nivel mai scăzut în comparaţie cu alte ţări vest-europene cum ar fi, de exemplu, Franţa, unde rata de vaccinare ajunge la 75%.
Pentru a contracara acest val al pandemiei, Austria a intrat în lockdown total până la 13 decembrie.
În august, Departamentul de Stat american a ridicat la 4 nivelul de alertă în ceea ce priveşte Franţa – coborât ulterior la 3 -, apoi Elveţia, din cauza riscului sanitar crescut în faţa situaţiei pandemice, potrivit sursei citate.


