Studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost aprobat de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) Cluj va avea 849 de paturi şi va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Vest, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt, transmite MS.
SRU Cluj va fi construit în comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 500 milioane euro şi se va realiza din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte surse constituite în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, conform programelor de investiţii publice.
“Este un pas important pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Următorul pas în realizarea acestui proiect este iniţierea, de către Ministerul Sănătăţii, a unei Hotărâri de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a obiectivului de investiţii. După aprobarea acestui act normativ, Ministerul Sănătăţii poate lansa procedura de achiziţie de servicii de proiectare şi constructie a SRU Cluj. În același timp, continuăm demersurile necesare pentru construirea Spitalelor Regionale de Urgenţă de la Iaşi şi Craiova”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Pentru proiectarea, supravegherea şi construcţia spitalelor regionale din Iaşi, Cluj si Craiova, Romania va beneficia de consiliere din partea experţilor BEI, în urma unui acord semnat cu reprezentanţii BEI la începutul lunii iulie 2019.
Cel mai avansat proiect este SRU Iaşi, pentru care a fost realizat studiul de fezabilitate, iar prin HG nr.290/ mai 2019 au fost aprobată indicatorii tehnico-economici. Cererea de finanţare a realizării SRU Iaşi este în curs de pregătire, astfel încât în luna septembrie urmează să fie depusă la Comisa Europeană.
Pentru Spitalul Regional Cluj Napoca a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut Acordul de Mediu şi sunt finalizați indicatorii tehnico-economici care vor fi aprobați la sfârșitul lunii august în Guvern, urmând ca în luna octombrie să fie depusă cererea de finanțare şi pentru acest spital la Comisia Europeană.
De asemenea, se estimează că pentru SRU Craiova, cererea de finanțare va fi depusă la Comisia Europeană în luna decembrie.


