ȘTIRE ÎN EXCLUSIVITATE Examenul de rezidențiat riscă să fie amânat din nou, avertizează președinții comisiilor de specialitate ale Parlamentului

Examenul de rezidențiat se îndreaptă către o nouă amânare. Este semnalul de alarmă tras de conf. dr. Florin Buicu, care a explicat în exclusivitate pentru Sănătatea Press Group că proiectul nu va putea trece prin plenul Camerei Deputaților mai devreme de săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă că nu va fi publicat la timp în Monitorul Oficial.

„Problema e că degeaba se discută astăzi sau mâine pentru că de mâine deja încep audierile miniștrilor și nu va fi plen. Nefiind plen, nicio modificare nu va putea să treacă de Camera Deputaților. Astfel încât, termenul acela, propus inițial pentru data de 8 decembrie, practic este depășit. Ar fi fost necesar ca săptămâna viitoare să apară în Monitorul Oficial deciziile, astfel încât examenul să fie pe 8. Dacă e depășit acest termen, având în vedere că vorbim inclusiv de înscrierea candidaților la examenul de rezidențiat, înseamnă că data de 8 decembrie nu va mai fi data examenului de rezidențiat. Probabil va fi o nouă amânare”, a declarat președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Conf. dr. Florin Buicu a explicat că a încercat, prin Comisia pentru Sănătate pe care o conduce, să grăbească lucrurile.

„Eu am cerut Biroului Permanent să îmi permită astăzi să fac Comisie pentru că proiectul de la Senat a ajuns la Camera Deputaților abia astăzi. Astăzi va fi sesizată Comisia pentru sănătate, dar, pentru că mâine deja sunt audieri ale miniștrilor, nu mai este plen. Așa că orice raport întocmește Comisia pentru Sănătate pentru plen va mai putea fi dezbătut doar săptămâna viitoare”, a spus Florin Buicu pentru Sănătatea Press Group.

La rândul său, președintele Comisiei pentru Sănătate Publică a Senatului, dr. Laszlo Attila, a confirmat că, în aceste condiții, ”va fi foarte greu de ținut inclusiv termenul de 8 decembrie”.

Săptămâna trecută, plenul Senatului a adoptat un act normativ ce prevede, ”prin derogare, concursul național pentru admiterea în rezidențiatul pe locuri și pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătății pentru anul 2019 și se poate desfășura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătății și instituțiile de învățământ superior publice acreditate care au facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie”.

Mai exact, senatorii au eliminat necesitatea semnăturii ministrului Educației, în condițiile în care, în Guvernul actual acesta nu există – ceea ce și a dus la blocaj.

Actul normativ va merge în continuare în Camera Deputaților, for decizional, și pe urmă la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

*