Spitalul Județean Satu Mare respinge acuzațiile privind calitatea hranei: Imaginile nu ne aparțin

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare respinge acuzațiile legate de calitatea alimentelor servite pacienților, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut publice imagini critice la adresa unității pe rețelele de socializare.

Luni seara, ministrul a publicat pe pagina sa de Facebook două fotografii cu mâncare primită de pacienți, însoțite de un mesaj acid adresat conducerii spitalului din Satu Mare:

„Poftă bună celor din conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare! Se spune că eşti ceea ce mănânci, dar cred că de data asta putem parafraza pe modelul ‘eşti ceea ce le serveşti pacienţilor tăi’. Şi nu încercaţi să explicaţi cum la voi ‘nu se poate’ – pentru că în multe alte locuri – SE POATE!”

Postarea a stârnit numeroase reacții din partea publicului, însă oficialii SJU Satu Mare susțin că imaginile nu au legătură cu unitatea lor. Într-un comunicat transmis marți, conducerea spitalului a transmis o dezmințire fermă:

„Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare doreşte să aducă la cunoştinţa opiniei publice că imaginile apărute în spaţiul public în data de 4 august 2025, ce ar ilustra hrana servită în unitatea noastră, nu ne aparţin. Fotografiile respective, încărcate prin intermediul formularului disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu reflectă realitatea din cadrul spitalului nostru.”

Reprezentanții spitalului afirmă că acordă o atenție sporită alimentației pacienților și că procesul este reglementat strict:

„Considerăm că nutriţia pacientului este parte integrantă a actului medical, nu doar o simplă alimentaţie. Din bugetul alocat se fac eforturi constante pentru a oferi un meniu cât mai diversificat şi nutritiv, adaptat nevoilor pacienţilor. Alimentele utilizate sunt atent verificate, preparate zilnic în condiţii igienico-sanitare conforme cu legislaţia în vigoare, neexistând riscul de a fi distribuite alterate.”

În plus, conducerea SJU precizează că în meniurile oferite pacienților nu se regăsesc unele dintre alimentele care apar în fotografii:

„În Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare nu se servesc ciuperci, indiferent de forma de preparare, carnea de porc este servită exclusiv sub formă de tocăniţe iar carnea de pui este oferită la prânz sub formă de ciocănele, pulpe dezosate sau piept şi doar ocazional, seara, sub formă de tocăniţă.”

Pentru a clarifica situația, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a declanșat o verificare internă. Inspectorii s-au autosesizat și au analizat proveniența alimentelor prezentate în imaginile distribuite în spațiul public. Concluziile, potrivit spitalului, infirmă legătura cu unitatea:

„În această dimineaţă, inspectori din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică al Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare s-au autosesizat cu privire la cele apărute în mass-media şi în cele ce urmează vă prezentăm concluzia raportului întocmit la finalizarea verificărilor: Produsele alimentare prezentate în imaginile care însoţesc petiţia depusă prin formularul de raportare al Ministerului Sănătăţii nu provin din blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare.”

Spitalul cere acum corectarea informațiilor apărute și susține că publicarea unor astfel de acuzații neverificate poate afecta în mod nejustificat încrederea în actul medical:

„Având în vedere cele menţionate, considerăm că imaginile respective au fost distribuite fără verificarea veridicităţii informaţiilor. Solicităm public retragerea acestor informaţii eronate şi încetarea diseminării lor, întrucât ele afectează imaginea instituţiei noastre şi creează panică nejustificată în rândul pacienţilor şi al aparţinătorilor acestora.”

Lasă un răspuns

*