Laboratorul de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare pune la dispoziția pacienților fonduri pentru efectuarea gratuită a analizelor, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe baza biletului de trimitere și a programării prealabile.
Recent, laboratorul a fost dotat cu echipamente moderne, care permit efectuarea unui spectru larg de investigații medicale în domeniile hematologiei, microbiologiei, imunologiei, biologiei moleculare și geneticii. Printre testele disponibile se numără: analize pentru alergii, afecțiuni autoimune, profil TORCH, determinări Calprotectină, teste HPV, infecții respiratorii, boli cu transmitere sexuală, trombofilie și teste de intoleranță la lactoză.
Pacienții se pot adresa laboratorului pentru efectuarea analizelor necesare în cele două locații ale spitalului:
-
Strada Ravensburg nr. 1-3, parterul spitalului
-
Strada Gheorghe Lazăr, Policlinică


