Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a adus sărbătoarea Crăciunului mai aproape de pacienți și personal, printr-un moment festiv în care membrii Organizației Tinerilor Sibiu (OTS) au cântat colinde, aducând zâmbete și speranță tuturor celor prezenți.
„Le mulțumim din suflet tinerilor colindători de la OTS pentru emoția și bucuria pe care le-au adus în spitalul nostru. Colindele lor au fost un adevărat dar de Crăciun, oferind zâmbete și speranță pacienților și angajaților noștri. Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au fost alături și au contribuit la această atmosferă de sărbătoare”, a declarat Cristian ROMAN, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un moment de comuniune, în care toți participanții s-au bucurat de plăcinte cu măr, gogoși, ceai, cozonac, sucuri, mere și portocale. Mulțumiri speciale au fost adresate doamnelor bucătărese din blocul alimentar al spitalului, precum și companiilor Carrefour Sibiu și Tarpi, care au contribuit prin donații.
„Astfel de momente ne reamintesc că spiritul Crăciunului înseamnă grijă, dăruire și apropiere de semeni.”, transmit reprezentanții instituției.


