„Începând de anul acesta, vom iniția noi programe de sănătate și activități pentru depistarea precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali, evaluarea statusului vitaminei D pentru grupele la risc, dar și includerea de noi activități în cadrul programului național de sănătate mintală, pentru a pune în aplicare protocolul semnat de către autorități cu organizațiile din domeniu”, a afirmat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Declarația vine după ce Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea secțiunii A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 și pentru prelungirea termenului de aplicare.
“Actul normativ prevede menținerea și dezvoltarea programelor existente și introducerea unor programe și activități noi. Astfel, aplicarea prevederilor HG nr. 155/2017 va fi prelungită, până la data de 31 decembrie 2019, printr-un act adițional care va fi încheiat de casele de asigurări de sănătate sau direcțiile de sănătate publică cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății (MS).
Diagnosticare precoce, tratament eficient și mai puțin costisitor
În cadrul Programului naţional de depistare precoce a cancerului în regim de screening, a fost înființat Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienții din grupele de risc, în regim de screening selectiv. De asemenea, actul normativ creează cadrul legal pentru organizarea unităților de specialitate în vederea implementării unor proiecte pilot. Acestea vor avea ca obiective identificarea precoce a afecțiunilor oncologice la persoanele asimptomatice și monitorizarea periodică a persoanelor cu risc înalt de a dezvolta cancer.
De altfel, depistarea cancerului în faze incipiente de boală şi reducerea pe termen mediu-lung a mortalităţii specifice prin intervenţii de screening organizat este un obiectiv care face parte Strategia națională de sănătate 2014-2020.
Prin diagnosticarea persoanelor cu leziuni pre-canceroase sau forme inaparente clinic și trimiterea către servicii specializate de diagnostic și tratament, pentru a beneficia de asigurarea unui diagnostic în timp util și de realizarea unor intervenții curative timpurii, tratamentul este mai eficient și, de regulă și mai puțin costisitor, explică Ministerul Sănătății.
Ministrul Sorina Pintea susține că acest program va contribui la ameliorarea profilului epidemiologic nefavorabil al bolii oncologice în România, îmbunătățirea stării de sănătate a bolnavilor și la creșterea calității vieții și a speranței de viață.
Programul național de sănătate mintală
În cadrul Programului național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică au fost introduse două obiective. Este vorba despre creșterea nivelului de competențe ale specialiștilor care lucrează cu persoane cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate și al calității serviciilor medicale acordate acestora; creșterea nivelului de abilități și cunoștințe ale părinţilor şi familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.
Programul de evaluare pentru vitamina D
De asemenea a fost aprobat “Programul național de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-OH vitaminei D la persoanele din grupele de risc”, care va permite instituirea tratamentului profilactic sau curativ ce va duce la scăderea incidenței rahitismului și osteomaciei. Conform specialistilor din cadrul comisiilor de specialitate pediatrie, obstetrică-ginecologie neonatologie și endocrinologie ale Ministerului Sănătății, pentru populația generală se întregistrează o prevalență a deficitului de vitamină D între 40 și 75%, iar în cazul copiilor prevalența variază de la 0,66% la grupa de vârstă cuprinsă între 1-3 ani până la 8,90% la grupa de vârstă cuprinsă între 14-18 ani. De asemenea, se înregistrează o prevalență a sechelelor de rahitism de 1,8% în mediul urban și 0,7% în mediul rural, în condițiile asigurării accesului gratuit la suplimentarea cu vitamina D a alimentației copiilor și gravidelor.
Noi reglementări în Programul de prevenire și control a infecției HIV/SIDA
Hotărârea de Guvern aprobată prevede și completarea obiectivelor Programului naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA pentru asigurarea cadrului legal în vederea implementării unor acțiuni specifice de prevenire, precum depistarea precoce a persoanelor infectate în rândul celor cu comportament la risc pentru infecţia HIV/SIDA şi a persoanelor infectate HIV simptomatice.
Proiectul Hotărârii de Guvern a fost publicat în transparență decizională la începutul lunii mai, ulterior, la începutul acestei luni având loc o dezbatere publică pe acest subiect.


