Ministrul Sănătății a declarat că se pregătesc cererile de finanțare pentru Bruxelles, pentru spitalele regionale și că ea crede că, în șapte ani, România va avea spitale regionale.
”Spitalele regionale, povestea lor a început în octombrie 2017, când primul teren a fost transmis Ministerului Sănătăţii. Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate şi proiectanţii şi constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătraţi cu logistica aferentă. Deci, am finalizat studiile de fezabilitate, acestea sunt depuse Ministerului Dezvoltării şi se pregătesc cererile de finanţare pentru Bruxelles, la Iaşi am început procedura de licitaţie în paralel. Eu cred că în şapte ani vom avea şi spitale regionale, exact aşa cum am promis”, a spus Pintea, prezentă la inaugurarea spitalului de la Mioveni.
Stadiul proiectelor spitalelor regionale
Cel mai avansat proiect este SRU Iaşi, pentru care a fost realizat studiul de fezabilitate şi aprobat, prin HG nr.290/ mai 2019, indicatorii tehnico-economici și unde s-a început procedura de licitație.
Pentru Spitalul Regional Cluj Napoca a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut Acordul de Mediu și sunt finalizați indicatorii tehnico-economici. Aprobarea lor de către Guvern este în transparență decizională,
De asemenea, se estimează că pentru SRU Craiova, cererea de finanțare va fi depusă la Comisia Europeană anul acesta.
Pentru proiectarea, supravegherea şi construcţia spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, România va beneficia de sfaturile experţilor BEI, în urma unui acord semnat cu reprezentanţii BEI la începutul lunii iulie 2019.


