SNMF avertizează: INSP a confirmat debutul sezonului gripal în România cu peste 3.000 de cazuri de gripă clinică

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) informează că Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat debutul sezonului gripal în România. În prima săptămână din decembrie au fost raportate peste 3.000 de cazuri de gripă clinică la nivel național, de două ori mai multe decât în săptămâna precedentă. În acest context, SNMF face apel la întreaga populație să meargă la medicul de familie pentru vaccinarea antigripală anuală, în cadrul campaniei aflate în plină desfășurare.

Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, cu prioritate pentru copiii mici, adolescenți, gravide, vârstnici și persoane cu boli cronice. Gravidele pot dezvolta forme severe, iar copiii și adolescenții au cel mai mare risc de îmbolnăvire și o capacitate mai mare de transmitere decât adulții. Internările din rândul copiilor sunt comparabile cu cele ale vârstnicilor, chiar dacă jumătate dintre copiii spitalizați nu prezintă comorbidități. Vaccinarea pediatrică reduce transmiterea bolii în familie, scade absențele școlare și limitează complicațiile.

„Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă intervenție pentru a limita răspândirea, complicațiile și costurile directe și indirecte asociate gripei. Estimativ, vaccinarea a șapte copii previne un caz de gripă, iar la scară populațională acest lucru se traduce în mii de îmbolnăviri evitate și resurse spitalicești folosite acolo unde sunt cu adevărat necesare. Mesajul nostru către părinți este simplu: gripa nu este o răceală banală, iar vaccinarea copiilor este esențială pentru a proteja întreaga familie”, a declarat Dr. Dina Mergeani, Președintele SNMF.

La vârstnici, vaccinarea antigripală reduce riscul de complicații respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizări și mortalitate. Există vaccinuri adaptate vârstnicilor care pot oferi un răspuns imun mai puternic, iar co-administrarea cu vaccinul pneumococic poate întări protecția, conform recomandărilor medicale. Vaccinarea celorlalte grupe de risc previne apariția formelor severe, a complicațiilor, internărilor și a deceselor.

„Pentru pacienții noștri vârstnici, vaccinarea antigripală nu este doar o recomandare, ci o intervenție preventivă esențială care reduce semnificativ riscul de complicații respiratorii, evenimente cardiovasculare, spitalizări și chiar deces. O vedem în fiecare sezon: persoanele vaccinate au un risc mult mai mic de îmbolnăvire, își păstrează autonomia și evită internările. De asemenea, doresc să amintesc rolul membrilor familiei persoanelor la risc în transmiterea bolii și îi încurajez pe toți seniorii și familiile lor să se programeze la medicul de familie pentru vaccinare cât mai curând, pentru sănătatea lor, a membrilor familiei și a comunității”, a declarat Conf. Univ. Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonatorul Grupului de Vaccinologie din SNMF.

Pentru a limita răspândirea gripei și a reduce riscul de complicații, spitalizări și decese, SNMF recomandă programarea cât mai rapidă la medicul de familie pentru vaccinarea antigripală, care este gratuită pentru copii, gravide, personal medico-sanitar, persoanele vârstnice și cele cu boli cronice. Vaccinarea rămâne cea mai eficientă măsură de prevenție, protejând familiile și comunitățile și contribuind la reducerea presiunii asupra sistemului de sănătate în perioadele de vârf.

Lasă un răspuns

*