SCJU Sibiu: Truse de instrumentar pentru Secţia Clinică Chirurgie I, cumpărate cu 70.000 de lei din donaţii

Compartimentul de Chirurgie Toracică şi Esofagiană din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost recent beneficiarul unei donaţii în valoare de 70.000 lei, bani strânşi cu ajutorul fundaţiei „Inimă pentru Sibiu”.

Prin sponsorizarea obţinută, au fost achiziţionate o trusă pentru chirurgie toracică deschisă, o trusă pentru rezecţii osoase toracice (rezecţii complexe de perete toracic) şi instrumente destinate chirurgiei toracice video-asistate (CTVA).

„Colectivul Compartimentului de Chirurgie Toracică şi Esofagiană din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, condus de conf. Dr. Ovidiu Dorin Bărdac, doreşte să mulţumească pe această cale Fundaţiei Inimă pentru Sibiu, reprezentată prin preşedintele d-na econ. Codruţa Notar, cât şi sponsorilor, pentru donaţiile care au făcut posibilă achiziţionarea a două truse de instrumentar pentru chirurgie toracică, esenţiale în activitatea compartimentului”, transmite conf. dr. Ovidiu Dorin Bărdac.

Lasă un răspuns

*