Dispeceratul Național Salvamont: Număr record de interventii pentru această iarnă
Sâmbătă a fost o „zi de foc” după cum precizează salvamontiștii din întreaga țară: aceștia au fost solicitați sa intervină la un număr record de interventii pentru această iarnă. Astfel, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 94 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 17 apeluri pentru Salvamont Prahova,
17 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 10 apeluri pentru Salvamont Gorj, 9 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 8 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic, 8 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov, 7 apeluri pentru Salvamont Predeal, 4 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 2 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 2 apeluri pentru Salvamont Cluj, 2 apeluri pentru Salvamont Maramureș, 2 apeluri pentru Salvamont Alba, 1 apel pentru Salvamont Suceava, 1 apel pentru Salvamont Bihor, 1 apel pentru Salvamont Harghita, 1 apel pentru Salvamont Bacău, 1 apel pentru Salvamont Neamț, 1 apel pentru Salvamont Borșa.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 95 persoane, din care 35 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 39 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Salvamontiștii nu au avut răgaz nici duminică, pentru că au primit 74 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență astfel: 8 apeluri pentru Salvamont Bihor, 7 apeluri pentru Salvamont Prahova, 7 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 7 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic, 7 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 6 apeluri pentru Salvamont Alba, 6 apeluri pentru Salvamont Harghita, 5 apeluri pentru Salvamont Gorj, 4 apeluri pentru Salvamont Predeal, 3 apeluri pentru Salvamont Mureș, 3 apeluri pentru Salvamont Cluj, 2 apeluri pentru Salvamont Borșa, 2 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov, 1 apel pentru Salvamont Municipiul Brașov, 1 apel pentru Salvamont Maramureș, 1 apel pentru Salvamont Argeș, 1 apel pentru Salvamont Sibiu, 1 apel pentru Salvamont Râșnov, 1 apel pentru Salvamont Neamț, 1 apel pentru Salvamont Suceava.


