Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași le transmite vizitatorilor, părinților și aparținătorilor că pentru siguranța și sănătatea tuturor copiilor internați este esențial să respecte regulile privind utilizarea botoșeilor de unică folosință.
Botoșeii sunt obligatorii la intrarea în spital și se poartă în toate spațiile medicale pentru a preveni aducerea de microbi sau impurități din exterior. Aceștia se folosesc o singură dată, iar după părăsirea spitalului nu trebuie folosiți din nou, deoarece refolosirea lor poate pune în pericol igiena mediului spitalicesc.
De asemenea, botoșeii nu se poartă în afara clădirii, iar ieșirea cu aceștia în curte sau în exterior anulează scopul lor, motiv pentru care trebuie dați jos înainte de ieșire. Botoșeii de unică folosință sunt disponibili la punctele de acces în spital și trebuie folosiți de fiecare dată când vizitatorii intră în instituție.
„Prin respectarea acestor reguli simple, contribuiți direct la menținerea unui mediu sigur, curat și protejat pentru toți copiii care se află în grija noastră. Vă mulțumim pentru înțelegere și responsabilitate!”, transmit reprezentanții instituției.


