Record de noi cazuri de coronavirus în Coreea de Sud. Ce a decis președintele țării

Coreea de Sud a anunţat, sâmbătă, un număr record de 950 de noi cazuri de coronavirus, depăşind vârful înregistrat la sfârşitul lunii februarie de 909 cazuri zilnice. Președintele Coreei de Sud a numit acest al treilea val de COVID-19 o „urgenţă”, potrivit Reuters.

Conform Agenţiei de Control şi Prevenire a Bolilor, vineri, s-au înregistrat 928 de cazuri, dintre care majoritatea au fost cu transmitere locală şi 22 importate, ridicând totalul din această țară la 41.736 de infecţii cu 578 de decese.

„Este într-adevăr o situaţie de urgenţă”, a declarat preşedintele Moon Jae-in, solicitând mobilizarea poliţiei, personalului militar şi medicilor din sistemul public în efortul de a limita răspândirea coronavirusului.

Numind acest val o criză, prim-ministrul Chung Sye-kyun a declarat, vineri, că va trimite aproximativ 800 de militari, poliţie şi angajaţi guvernamentali în fiecare district din metropola Seul pentru a ajuta la depistarea potenţialilor pacienţi.

Peste 70% dintre cazuri, în Seul și zonele învecinate

„Ne propunem să extindem (…) metodele de testare a coronavirusului (…), ca măsuri preventive pentru depistarea persoanelor infectate şi blocarea răspândirii”, a adăugat președintele Moon într-o postare pe Facebook, citat de Reuters.
Probabil că Coreea de Sud va înregistra o nouă creştere a numărului de cazuri odată cu testarea masivă, a notat el.
Peste 70% dintre cazurile cu transmitere internă provin din Seul şi zonele învecinate, unde trăiesc aproximativ jumătate din 52 milioane de locuitori ai ţării.

Al treilea val vine în ciuda regulilor de distanţare socială mai dure intrate în vigoare marţi, inclusiv închideri fără precedent de restaurante şi alte afaceri. Ţara a raportat aproximativ 600 de cazuri pe zi în această săptămână.

Creşterea a fost o lovitură pentru sistemul de luptă împotriva pandemiei al Coreii de Sud, care a folosit testarea invazivă şi carantina pentru a estompa valurile anterioare fără lockdown-uri, menţinând infecţiile zilnice sub 50 pentru o mare parte a verii.

Lasă un răspuns

*