Avocatul Poporului intervine în cazul de la Spitalul Judeţean Sibiu, unde mai mulţi pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI, ar fi fost legaţi şi sedaţi. În acest context, Avocatul Poporului amintește că la începutul lunii iunie 2020, la Recomandarea Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul ONU, a demarat un proiect vizând spitalele COVID și suport COVID, pentru a se asigura că atât drepturile pacienților internați, cât și ale personalului medical sunt respectate în egală măsură.
”Din păcate, câțiva manageri de spitale, și mai ales unii politicieni, fără să înțeleagă rostul acțiunilor noastre de prevenire, nevoia de transparență atunci când persoanele sunt lipsite de libertate și în imposibilitate de a comunica, așa cum e cazul pacienților internați la terapie intensivă, au blamat instituţia și inițiativa noastră. Avocatul Poporului nu se substituie niciunei autorităţi publice, nici Parchetului, niciunor comisii de control, care au rolul lor în a stabili exact ce anume s-a petrecut Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Ne exprimăm însă speranța ca în viitor toate autorităţile publice să colaboreze instituţional, deplin și transparent cu Avocatul Poporului, garantul constituţional al respectării drepturilor și libertăţilor fundamentale”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.


