Chirurgul Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, propune promovarea unui concept nou în România, transmite ANT: donatorul de organe, ţesuturi şi celule – fără activitate cardiacă.
„Este vorba despre un concept nou în România, dar care în ţări precum Marea Britanie, Olanda sau Belgia este foarte răspândit, oferind până la 30% din numărul total al donatorilor înregistrați anual. Este una dintre modalitățile recomandate de Comisia de experți a Consiliului Europei, de creștere a numărului de donatori, alături de încurajarea donării de la donatorul viu şi de dezvoltarea unor programe de donatori marginali”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Transplant (ANT).
Primele programe-pilot, la București și Iași, propune Radu Zamfir
Radu Zamfir a prezentat conceptul la cea de-a XX-a ediţie a Conferinței Naționale de Medicină de Urgență.
„După ce a lămurit cadrul legislativ și a detaliat problemelor tehnice, directorul executiv al ANT a propus ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iași și Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti să fie centrele în care să se desfăşoare primele programe-pilot. Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa Unității de Primire Urgențe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și șefa SMURD Iași, și-a exprimat acordul şi dorinţa unei colaborări cu ANT în vederea creării, în cel mai scurt timp, a condițiilor necesare pentru demararea proiectului”,transmite aceeași sursă.
Potrivit ANT, pentru a putea fi implementat acest proiect PHARE, este nevoie de sprijinul Ministerului Sănătăţii. Cheltuielile pentru instruirea a 20 de persoane din cadrul UPU și a coordonatorilor de transplant se ridică la 800.000 de euro.


