Proiect pentru modificarea normelor privind Inspecția Sanitară de Stat

Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății intenționează să modifice normele privind organizarea și funcționarea Inspecției Sanitare de Stat.

Astfel, potrivit unui proiect de ordin publicat în transparență decizională, articolul 8 din  Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 824/ 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sanitare de Stat, publicat în Monitorul Oficial nr. 617/18.07.2006, cu modificările și completările ulterioare se va completa cu un nou alineat.

”Prin excepție de la prevederile alin. (5), inspectorii sanitari şi asistenţii inspectori din cadrul inspecţiilor sanitare de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, desemnați prin ordin de ministru au competenţe privind desfăşurarea acţiunilor de inspecţie sanitară de stat a obiectivelor, activităţilor, produselor şi persoanelor din unităţi aflate în afara ariei administrativ – teritorială de autoritate, cu excepţia celor arondate ministerelor cu reţea sanitară proprie”, se arată în document.

Potrivit referatului de aprobare, modificarea este necesară deoarece organismele care efectuează inspecţii trebuie să fie independente în raport cu părţile controlate, conform normelor europene în vigoare.

De asemenea, în prezent, este reglementată competența inspecţiei sanitare de stat judeţeană şi a municipiului Bucureşti ca fiind reprezentată de desfăşurarea acţiunilor de inspecţie a obiectivelor, activităţilor, produselor şi persoanelor din unităţile aflate în aria administrativ – teritorială de autoritate, cu excepţia celor arondate ministerelor cu reţea sanitară proprie. Nu sunt reglementate, însă, situațiile în care în unități sanitare, publice și private se efectuează controale încrucișate sau cele în care alte autorităţi centrale, petenți nemultumiți de solutionarea de către inspectorii sanitari care au competențe administrativă a sesizărilor formulate în baza Ordonanței Guvernului nr. 27/200 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, solicită ca efectuarea controlului oficial sau al inspecţiei sanitare de stat să fie realizată de către inspectori sanitari de stat şi/sau asistenţi inspectori din cadrul altor directii de sănătate publică decât cea din aria administrativ teritorială a obiectului petiției, solicitării, etc. explică Ministerul Sănătății.

Lasă un răspuns

*