Procedură pentru expertize în dosarele aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a introdus o procedură pentru solicitarea de expertize, în cadrul dosarelor aflate pe rolul comisiilor de disciplină, de la personalități recunoscute.

Acestea vor primi 600 de lei net, înainte de transmiterea opiniei, și vor avea dreptul, dacă este nevoie, la decontarea cheltuielilor de transport, cazare sau documentare.

“În funcție de obiectul dosarului, comisia de disciplină poate solicita o opinie de specialitate unei comisii formate din personalități cu expertiză recunoscută în domeniile pentru care s-a formulat solicitarea”, se arată într-un document în acest sens publicat astăzi în Monitorul Oficial.

În cazul în care nu este nevoie de expertiză interdisciplinară, comisia de disciplină poate consulta o singură persoană cu expertiză recunoscută în domeniul respectiv.

Persoanele cu expertiză care pot fi consultate de comisiile de disciplină trebuie selectate dintre cele cuprinse în listele întocmite la nivel național pe specialități specifice medicinei dentare.

 

Condiții pentru includerea pe listele de experți

 

Medicii stomatologi trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a fi incluși pe listele cu experți:

  • Să fie membru cu dreptul de exercitare a profesiei într-un colegiu teritorial
  • Să fie cel puțin conferențiar universitar / să aibă 7 ani de vechime neîntreruptă ca medic primar sau specialist/ să aibă 15 ani vechime neîntreruptă ca medic stomatolog
  • Să nu fi primit nicio sancțiune în ultimii 5 ani
  • Să nu aibă sau să nu fi n avut ridicat dreptul de liberă practică printr-o hotărâre judecătorească definitivă, într-o cauză ce a avut ca obiect un caz de malpraxis

Listele cu experți vor fi publicate pe site-ul Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Lasă un răspuns

*