Prima secție de terapie intensivă mobilă din România

Departamentul pentru Situații de Urgență prin Fundația pentru SMURD, achiziționează prima secție de terapie intensivă mobilă din țara noastră, care poate fi deplasată rapid oriunde, crescând capacitatea celor mai aglomerate spitale de a oferi îngrijire pacienților la cele mai înalte standarde.

Valoarea investiției este de 264.930 de dolari, precizează DSU într-o postare pe Facebook.
”Această secție mobilă de terapie intensivă pe structura unui tir poate fi (…)  amplasată în curtea unui spital supraaglomerat de primă linie, putând fi racordată atât la rețeaua electrică cât și la cea de oxygen a spitalului și va putea prelua un număr de 12 pacienți cu indicație de îngrijire în terapie intensivă”, se arată în postare.
Dr. Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, spune: „Această unitate de terapie intensivă este unică în România, folosirea ei dându-ne posibilitatea să îmbunătățim semnificativ evoluția pacienților cel mai grav afectați de infecția cu SARS–CoV–2. Având in vedere experiența altor țări europene care s-au confruntat deja cu o lipsă a locurilor în secțiile de terapie intensivă, precum și dinamica rapidă într-un astfel de context la nivel național, un număr de 4 astfel de unități mobile ar crește semnificativ capacitatea României de a gestiona pacienții critici în perioada ce va urma, exact acolo unde este cea mai mare nevoie. În acest context încurajăm și alți investitori să se alăture acestui demers susținut de LIDL România. Le mulțumim tuturor celor care vin în sprijinul colegilor care se alfă în linia întâi, avem nevoie să vă simțim aproape și să știm că aveți încredere în noi și în toate eforturile depuse zi și noapte de colegii mei”.
Aceast tip de unitate mobilă va fi inclusă în dotarea României de răspuns la dezastre și va putea fi folosită în orice situație de catastrofă care generează victime multiple, cum ar fi în cazul unui cutremur. După încheierea acestei crize, unitatea de terapie intensivă mobilă va putea funcționa inclusiv ca un centru mobil de simulare pentru medicii rezidenți în ATI și medicină urgență.

Lasă un răspuns

*