Președintele Societății Române de Epidemiologie: Politica de reducere și chiar de stopare a rezistenței la antibiotice, asumată de România

”Rezistența la antibiotice prezintă o tendință de emergență în întreaga lume. România se află printre țările din Europa cu un nivel crescut al rezistenței la antibiotice, dovadă fiind datele cu privire la profilul de rezistență a tulpinilor izolate de la cazurile de infecții invazive grave”. Este declarația transmisă în exclusivitate pentru Ro Health Review de prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie.

”Din cauza acestei situații a fost tras un semnal de alarmă, fiind necesară implementarea strategiilor de reducere și chiar de stopare a acestui fenomen, iar declarațiile specialiștilor din România, cât și acțiunile concrete întreprinse certifică faptul că aceasta politică a fost asumată și în țara noastră”, a adăugat ea.

Prof. dr. Azoicăi a vorbit și de o serie de măsuri luate în acest domeniu:

  • conștientizarea și educarea populației cu privire la necesitatea reducerii consumului de antibiotice

  • elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii urgente de îmbunătățire a prescripției de antibiotice de către medicii de diverse specialități

  • susținerea activităților acelor structuri de la nivelul tuturor spitalelor pentru implementarea și monitorizarea recomandărilor de terapie și a consumului de antibiotice prin colaborarea dintre clinician-epidemiolog-infecționist

  • îmbunătățirea capacității de diagnostic microbiologic prin întărirea laboratoarelor clinice care sunt extreme de necesare.

 

România, campioană la bacterii rezistente la antibiotice – raport ECDC

 

România este pe primul loc în UE în privința mai multor specii de bacterii rezistente la antibiotice, arată datele celui mai recent raport al Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC), publicat în contextul Săptămânii Mondiale de Informare asupra Antibioticelor.

Din păcate, România este ”campioană” la proporția cazurilor de Pseudomonas aeruginosa rezistente la piperacilină +/-tazobactam, la aminoglicozide, la carbapeneme, dar și la proporția cazurilor de Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină, precum și la cea a Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA).

Raportul vizează opt specii bacteriene invazive, izolate din sânge sau din lichidul cefalorahidian. Este vorba de: Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter spp, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus, Enterococcus faecalis și Enterococcus faecium.

Estimări recente bazate pe datele EARSNet  (Rețeaua europeană de supraveghere a rezistenței la antimicrobiene) arată că, în fiecare an, peste 670.000 de infecții se înregistrează în UE in cauza bacteriilor rezistente la antibiotice. Mai mult, aproximativ 33.000 de decese sunt consecința directă a acestui tip de infecții. Povara financiară pentru sistemele de sănătate din UE/Spațiul Economic European este de aproximativ 1,1 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

*