Din cele 174 de spitale evaluate până în prezent de AMCS, aproximativ 60% au îndeplinit standardul de audit clinic în proporție de peste 51%, “adică nu au rămas corigente la îndeplinirea acestui standard”, a declarat dr. Vasile Cepoi, președintele Autoirității Naționale de Management al Calității în Sănătate, într-un interviu pentru Ro Health Review.
El a vorbit despre importanța auditului clinic, “este cel mai complex și mai complet instrument de consolidare a bunelor practici”, dar și despre etapele acestui proces. “Cea mai recomandată formă de organizare este ca echipa de audit să aibă două componente: una fixă, reprezentată de cei care au o oarecare pregătire în auditul clinic, în care să existe un facilitator, un coordonator al echipei, și o componentă variabilă, care ține de tema auditului. Adică formată in experți care cunosc problema respectivă”, a spus dr. Cepoi.
Un rol crucial îl are managerul. “Managerul trebuie să fie prezent pe toată perioada derulării misiunii de audit. El este cel care acceptă să se desfășoare o misiune de audit, care aprobă, dacă vreți, misiunea de audit și care sprijină echipa de audit în toate activitățile pe care trebuie să le desfășoare. Acceptabilitatea unei misiuni de audit diferă de la o organizație la alta în funcție de nivelul culturii calității și siguranței pacientului în unitatea respectivă”, a explicat directorul ANMCS.
Potrivit lui, standardul ANMCS privind auditul clinic este singurul standard care este sub nivelul standardelor internaționale, motivat de faptul că în România nu există o formare în domeniul auditului clinic. Cu toate acestea, este standardul are pune cele mai multe probleme spitalelor din țară. Aceasta, pe de o parte, din lipsa experților, iar pe de alta de organizarea activității din spital și de volumul de muncă pe care profesioniștii din spital trebuie să îl desfășoare.
Vă prezentăm mai jos interviul integral
ÎNTREBARE Câte spitale din România au auditul clinic făcut?
VASILE CEPOI Din cele 174 evaluate până în prezent, aproximativ 60% au îndeplinit acest standard în proporție de peste 51%. Adică nu au rămas corigente la îndeplinirea acestui standard. 100% sunt puține, cred că sub 10% au îndeplinit 100% acest standard (…). Cele are nu au îndeplinit peste 51% sunt într-o etapă de prelungire a perioadei de pregătire în vederea acreditării, timp în care trebuie să își îndeplinească și acest standard.
ÎNTREBARE De ce este important auditul clinic?
VASILE CEPOI Auditul clinic este cel mai complex și mai complet instrument de consolidare a bunelor practici. El trebuie diferențiat de cercetare. Pentru că am avut și această abordare în anumite spitale: “Ne puneți să facem cercetare”. Nu. Cercetarea are alt obiectiv. Cercetarea are ca obiectiv să identifice ce s-ar putea face, iar auditul clinic are ca obiectiv cum se face, dacă ceea ce se face se face cum trebuie (…) Un profesionist care a făcut o evaluare a bunelor practici în domeniul terapiei durerii, după ce a finalizat analizat respectivă, a confirmat faptul că și la el în clinică avea probleme cu respectarea bunelor practici, fără ca până atunci să-și fi dat seama. Deci, fără o astfel de analiză este greu să spui că ai procedat corect. Dacă analizăm rezultatele evaluărilor pe care le-am făcut noi în spitale, în vedere acreditării, constatăm că probabilitatea abaterii de la bunele practici este foarte mare. Pentru că o serie de cerințe care vizează siguranța pacientului, care vizează eficiența protocoalelor de diagnostic și tratament nu sunt respectate. Și, prin urmare, probabilitatea ca abaterea de la bune practici să fie mare este fundamentată.
ÎNTREBARE Cum ar trebui organizat procesul de audit la nivelul unei unități sanitare?
VASILE CEPOI Cea mai recomandată formă de organizare este ca echipa de audit să aibă două componente: una fixă, reprezentată de cei care au o oarecare pregătire în auditul clinic, în care să existe un facilitator, un coordonator al echipei, și o componentă variabilă, care ține de tema auditului. Adică formată in experți care cunosc problema respectivă. Aceasta este o modalitate de realizare a echipei de audit. Alt aspect important este identificarea temelor pentru audit. Și pentru aceasta se utilizează alte trei instrumente menite să îmbunătățească asistența medicală. Este vorba despre așa-numitul “peer review” sau discuția între profesioniști, unde se analizează cazurile mai deosebite, relația dintre diagnosticul anatomo-patologic și cel clinic și așa mai departe. Apoi este identificarea evenimentelor adverse, fie identificarea retrospectivă, fie managementul riscurilor clinice și identificarea prospectivă a evenimentelor adverse și al treilea instrument este discuția și chestionarea a punctului de vedere al pacientului: care au fost așteptările lui și care este diferența între așteptări și ceea ce percepe el că a primit. Aceste instrumente, pe de o parte permit rezolvarea punctuală a unor probleme, dar pe de altă parte pot fundamenta o misiune de audit.
ÎNTREBARE Care sunt etapele unui proces de audit?
VASILE CEPOI Primul pas este elaborarea planului de audit clinic pe un an de zile, a procedurii de identificare a unor teme suplimentare de audit, care pot să fie determinate de apariția unor evenimente adverse, de rezultatele unui audit care să identifice și o altă problemă, care inițial nu a fost identificată. După ce s-a stabili tema se constituie echipa de audit. Echipa de audit trebuie să stabilească, împreună cu cei care urmează să fie auditați, care sunt datele care trebuie colectate pentru a fi prelucrate în misiunea de audit, care este modalitatea de colectare a acelor date, să distribuie atribuții pentru fiecare membru al echipei de audit – cine și ce date colectează, apoi modalitatea de prelucrare a acelor date. După ce acele date au fost prelucrate, se trag concluziile, se propun măsuri, se implementează acele măsuri și, după un interval de timp, se face o nouă misiune de audit pentru a vedea în ce măsură măsurile propuse au fost eficace. Dacă problema auditată este o problemă cu risc major, perioada de implementare a măsurilor trebuie să fie scurtă și revenirea cu o nouă misiune de audit trebuie să fie tot într-un interval mai scurt de timp. În general, însă, între șase luni și un an, în funcție de complexitatea temei auditate, se lasă un interval pentru implementarea măsurilor propuse.
ÎNTREBARE De la cine ar trebui să vină propunerea pentru o misiune de audit?
VASILE CEPOI Propunerea poate să vină de la toți cei implicați în practica medicală. De la managerul instituției, de la șefii de secție, chiar de la un practician, de la oricare practician – fie medic, fie asistent medical – care a identificat la un moment dat o problemă care, în urma analizei, se constată că poate fi o temă de audit care să aducă beneficii unității sanitare. Adică auditarea respectivă se poate realiza, există resursele necesare pentru aceasta și există și posibilitatea de a îmbunătăți.
ÎNTREBARE Care este rolul managerului în procesul de audit?
VASILE CEPOI Managerul trebuie să fie prezent pe toată perioada derulării misiunii de audit. El este cel care acceptă să se desfășoare o misiune de audit, care aprobă, dacă vreți, misiunea de audit și care sprijină echipa de audit în toate activitățile pe care trebuie să le desfășoare. Acceptabilitatea unei misiuni de audit diferă de la o organizație la alta în funcție de nivelul culturii calității și siguranței pacientului în unitatea respectivă. Cel care poate media eventualele asperități între cei auditați și echipa de audit este managerul. Apoi, din această misiune de audit, trebuie să facă parte structura de management al calității. Pot participa, în funcție de tema auditată, și alte structuri din spital și, evident, structurile auditate. Deci misiunea de audit este un proces complex, cu mai mulți participanți, fiecare cu atribuțiile specifice activității pe care o desfășoară și specializării pe care o are.
ÎNTREBARE Ce recomandă standardul ANMCS în privința auditului clinic?
VASILE CEPOI Standardul ANMCS privind auditul clinic este singurul standard care este sub nivelul standardelor internaționale, motivat de faptul că în România nu există o formare în domeniul auditului clinic. Astfel că standardul prevede câteva lucruri foarte simple: ca la nivelul spitalului să se stabilească un plan de audit, structura de management al calității să fie implicată și să coordoneze această activitate, să aibă în vedere, în primul rând, evaluarea eficacității și eficienței protocoalelor de diagnosticat și tratament, rezultatele acestei auditări să ducă la îmbunătățirea activității de diagnostic și tratament și o cerință care tulburat pe toată lumea – să aibă în echipă cel puțin un membru care a făcut un curs de audit clinic. Pentru că în România, până de curând, nu au existat astfel de cursuri, foarte multe persoane s-au blocat în implementarea acestui standard, motivând că nu au persoană specializată în implementarea acestui audit clinic. Dacă recapitulăm, vedem că, de fapt, toate activitățile și toate cerințele pe care le-am trecut noi în standardul de audit clinic nu necesită, în mod obligatoriu, prezența unei persoane specializate. Prezența unei persoane specializate, sigur, crește calitatea auditului. De aceea ANMCS a stimulat formatorii autorizați în domeniu să facă astfel de cursuri. Deocamdată am recunoscut un formator care face astfel de cursuri, de auditori clinici. Deja cred că au făcut peste 100 de oameni au făcut acest curs. Surpriza plăcută a fost că persoanele care au participat la acest curs s-au prezentat foarte bine la examen. Numărul persoanelor care au picat examenul este foarte mic, spre deosebire de exemplu, de alte cursuri de management al calității, unde numărul celor care au promovat examenul a fost mult mai mic decât aici. Așteptăm să mai apară noi formatori, care să promoveze politica de management al calității propusă de ANMCS, conform strategiei naționale elaborate de Ministerul Sănătății, în felul acesta crescând numărul de auditori. Poate că mă întrebați câți auditori ar trebui să. Foarte mulți. Dacă tot personalul medical din spital ar urma acest curs, succesul acestui program ar fi mult, mult mai mare. De exemplu, în Anglia au un program național de audit clinic. Putem spune că și noi am început un program național de audit clinic prin faptul că am creat nevoia, am determinat unităților sanitare să se gândească la acest instrument și, pe de altă parte, am stimulat formatori care au făcut acest curs la universități din afară sau cu sprijinul unor universități din afară și acum avem propriii noștri formatori în auditul clinic, fapt care va stimula, să spunem așa, folosirea acestui instrument pentru creșterea calității asistenței medicale.
ÎNTREBARE În afară de lipsa specialiștilor, ce alte cauze reprezintă obstacole pentru spitale în implementarea auditului clinic?
VASILE CEPOI Alte cauze țin de organizarea activității din spital, de volumul de muncă pe care profesioniștii din spital trebuie să îl desfășoare și, evident, de lipsa experienței în acest domeniu.
