Premieră medicală la Spitalul „Prof.Dr.Eduard Apetrei” Buhuși. Primii pași in laparoscopia uro-oncologică!

O pacientă în vârstă de 50 ani, cu o tumoră renală stânga de aproximativ 8/6 cm, a fost operată in cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, printr-o intervenție chirurgicală cu grad mare de complexitate care se practică, de obicei, in spitalele mari: nefrectomie radicală prin abord laparoscopic.
Membrii echipei chirurgicale au fost dr. Ion Cojocaru, dr. Lucian Popescu, dr. Andrea Falub și medicul anestezist dr. Cosmin Calancia.
„Alături de echipa din spitalul nostru, a fost dr. Vlad Schitcu de la Institutul Oncologic Cluj Napoca ce are efectuate peste 1500 de intervenții laparoscopice, fiind, in același timp, și mentorul doctorului Ion Cojocaru, medicul urolog al spitalului nostru, in timpul rezidențiatului.
Pacienta a avut evoluție postoperatorie favorabilă și a fost externată in ziua 4 postoperator” – transmit reprezentanții Spitalulului “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
Potrivit acestora, astfel de intervenții chirurgicale (nefrectomii radicale prin abord laparoscopic), – intervenția minim invazivă laparoscopică și nu cea clasică – se practică în regiunea Moldovei, cu precădere în centrul universitar Iași.
foto: Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

Lasă un răspuns

*