Politici de sănătate adaptate pentru nevoile pacienților cu dermatită atopică

În data de 17 iunie 2025, la Senatul României, a avut loc dezbaterea „Dincolo de piele. Realitatea nevăzută a dermatitei atopice”, organizată sub egida Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, relatează Agerpres. Evenimentul a reunit medici, reprezentanţi ai autorităţilor, lideri ai societăţii civile şi experţi în sănătate publică, având ca scop conştientizarea impactului dermatitei atopice asupra pacienţilor din România.

Preşedinta Comisiei, senatoarea Nicoleta Pauliuc, a subliniat importanţa adaptării politicilor de sănătate la nevoile reale ale pacienţilor cu această afecţiune: „Politicile de sănătate trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacienţilor cu dermatită atopică”. Ea a evidenţiat că, în formele moderate şi severe, dermatita atopică devine o luptă zilnică, nu doar cu pielea, ci şi cu prejudecăţile, cu birocraţia şi cu lipsa sprijinului real. „Avem nevoie de un registru naţional al pacienţilor, de educaţie medicală pentru medicii de familie, de sprijin psihologic integrat în pachetul de bază şi de acces efectiv la tratamente moderne”, a declarat Pauliuc. Ea a adăugat că întâlnirea a fost denumită „Dincolo de piele” pentru a reflecta faptul că, în spatele leziunilor cutanate, se ascund ruşinea, izolarea, depresia şi stigmatul. „Este uşor să ignorăm ceea ce nu se vede”, a subliniat senatoarea.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Community Links şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), având ca scop creşterea gradului de conştientizare a unei afecţiuni care afectează aproape 10% dintre români, dar care este adesea ignorată în politicile publice.

Senatoarea Nicoleta Pauliuc a încheiat dezbaterea cu un apel la acţiune: „Susţin orice efort care aduce lumină acolo unde până acum a fost doar umbră. Sănătatea, în toate formele ei, este o chestiune de siguranţă naţională şi de demnitate umană”.

Lasă un răspuns

*