Peste 200 de pacienți tratați în 24 de ore la Institutul de Medicină Urgentă

Institutul de Medicină Urgentă a activat la capacitate maximă de Crăciun pe stil vechi, acordând asistență medicală unui număr mare de pacienți, inclusiv celor aflați în stare gravă. În decurs de 24 de ore, Departamentul de Primiri Urgențe a consultat și investigat 212 pacienți, dintre care 36 au necesitat spitalizare, inclusiv 9 în zona roșie, destinată cazurilor critice.

Personalul medical a intervenit și în cazul a 10 pacienți victime ale agresiunilor, produse de persoane cunoscute sau necunoscute, dintre care un pacient a fost internat. De asemenea, au fost acordate îngrijiri pacienților implicați în cinci accidente rutiere.

Aproximativ 30 de pacienți au necesitat tratament pentru dureri abdominale acute, provocate de consumul excesiv de alimente sau alcool, iar în aceeași perioadă au fost efectuate 24 de intervenții chirurgicale.

Conducerea Institutului a transmis mulțumiri întregului personal medical pentru dedicarea și profesionalismul arătat, activând neîntrerupt pentru a asigura servicii medicale eficiente și sigure, la fel ca într-o zi obișnuită.

Lasă un răspuns

*