Fiecare regiune din lume, cu excepția celor două Americi, se confruntă cu o creștere a numărului cazurilor de rujeolă, transmite Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Din ianuarie până în iulie anul acesta au fost raportate de aproape trei ori mai multe cazuri decât în aceeași perioadă a anului trecut. Reprezentanții OMS dau vina pe sistemele de sănătate ineficiente și pe informațiile eronate despre vaccinuri.
„Facem regrese, suntem pe calea cea rea”, spune Kate O’Brien, șefa Departamentului de imunizare, vaccinuri și substanțe biologice din cadrul OMS, citată de Reuters.
Aproape 365.000 de cazuri de rujeolă au fost raportate în lume, în acest an. Este cel mai mare număr din 2006 încoace. Totodată, se estimează că, în 2017, rujeola a produs 109.0000 de decese.
Cifrele la nivel global
Cele mai mari focare de rujeolă sunt în Republica Democrată Congo (155.460 de cazuri), Madagascar (127.454 de cazuri ) și Ucraina (54.246 de cazuri), raportează OMS.
Totodată, în 2018, Albania, Cehia, Grecia și Marea Britanie și-au pierdut statutul de țări în care a fost eradicată rujeola. La nivelul întregului continent european au fost înregistate 90.000 de cazuri de rujeolă în prima jumătate a anului. Aproape mai mult decât în întreaga perioadă a lui 2018, spune Siddharta Datta, de la Biroul Regional pentru Europa al OMS. Mai mult de jumătate din cazuri au fost în Ucraina. Țara implementează acum o serie de măsuri stricte. Ministerul Sănătății din Ucraina realizează campanii de imunizare. De asemenea, se fac vaccinări în școli și în cazul recruților militari și angajaților din sistemul sanitar.
Peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, au fost înregistrate 1.215 cazutri de rujeolă în 30 de state. Este cel mai mare focar din 1992 încoace, spun oficialii din Sănătate americani, citați de Reuters.
Ce arată datele
Experții în sănătate spun că virusul s-a răspândit în rândul școlarilor ai căror părinți au refuzat să-i vaccineze.
Încrederea în vaccinare este mai ridicată în țările sărace și mai scăzută în cele dezvoltate, unde scepticismul a permis ca focare de boli precum rujeola să persiste, arată un studiu realizat în iunie.
„Vedem dezinformarea ca pe o amenințare care crește. Facem apel la media, comunități și lideri să se asigure că informațiile pe care le comunică sunt exacte, valide, cu credibilitate științifică”, transmit repezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
Situația în România
Numărul total de cazuri de rujeolă raportate în România de la începutul epidemiei și până la 23 august este de 18.145. În aceeași perioadă au fost înregistrate 64 de decese. Cele mai multe cazuri de infecție cu virus rujeolic au fost la copii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani (6.095 de cazuri).
În România, imunizarea cu prima doză de vaccin ROR a scăzut în ultimii ani de la aproximativ 95% la 90%.


