O parte dintre vaccinurile gripale au început să fie distribuite în cabinetele medicilor de familie

Vaccinurile gripale din campania Ministerului Sănătății au început să ajungă și în cabinenetele medicilor de familie. În Hunedoara, peste 10.400 de doze au fost distribuite medicilor de familie din județ pentru imunizarea gratuită a persoanelor din grupele de risc, a declarat medicul șef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău, citată de Agerpres. Potrivit acesteia, urmează ca în luna noiembrie să fie completat necesarul pentru acest an.

În baza cererilor venite de la medicii de familie, DSP Hunedoara a solicitat Ministerului Sănătăţii, pentru acest sezon rece, 31.230 de doze de vaccin antigripal, din care în judeţ au ajuns, până acum, 11.450. Dintre acestea, 10.410 au fost distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea persoanelor din grupele de risc – medici, bolnavi cronici, gravide şi oameni peste 65 de ani, iar diferenţa a fost alocată pentru imunizarea personalului medico-sanitar din unităţile cu risc, cum ar fi secţiile de ATI sau nou-născuţi, spune medicul șef al DSP Hunedoara.

„Important este ca persoanele din grupele de risc să solicite şi să fie vaccinate antigripal. Vaccinul este unul cu patru tulpini de virus, ceea ce este un lucru foarte bun”, a declarat Cecilia Birău.

 

La Iași a ajuns a doua tranșă de vaccin gripal

 

Pe de altă parte, în județul Iași a ajuns a doua tranşă de vaccin gripal, din care 30.000 de doze urmează să fie utilizate pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu. Acesta a anunțat că în perioada următoare vaccinurile vor ajunge în cabinetele medicilor de familie.

Potrivit reprezenantului DSP Iași, citat de Agerpres, la mijlocul lunii octombrie s-au mai primit 3.100 de doze de vaccin antigripal, reprezentând prima tranşă de vaccinuri. care au fost distribuite pentru imunizarea personalului medico-sanitar.

În perioada următoare, la Iași urmează să mai ajungă două tranșe.

„În total pentru judeţul Iaşi Ministerul Sănătăţii a repartizat 92.290 de doze. În funcţie de categoriile de persoane, 3.412 de vaccinuri au fost repartizate în spitale, 1.604 în unităţi ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 894 în cămine de bătrâni şi unităţi medico-sociale, 65 la Centrul de Transfuzii, la IML au fost repartizate 60, 156 de vaccinuri la cabinetele şcolare şi studenţeşti, 100 de vaccinuri la CAS, 100 la Centrul Regional de Sănătate Publică, 100 de doze la UMF, iar 23.736 de doze pentru medici de familie”, a declarat Marius Voicescu.

Lasă un răspuns

*