O investigație ce poate evidenţia modificări oncologice cu peste un an înaintea celorlalte tipuri de proceduri imagistice din România, disponibilă la Colentina

Cea mai modernă investigaţie de imagistică medicală, examinarea PET-CT, care poate evidenţia apariţia unei modificări oncologice cu aproximativ 6-18 luni înaintea celorlalte tipuri de proceduri imagistice utilizate în România, este disponibilă începând din această lună pentru pacienţii internaţi la Spitalul Colentina. Anunțul a fost făcut de spital pagina de Facebook.

”Această investigație este folosită în scop diagnostic, pentru stadializare, în timpul tratamentului, precum şi la finalul terapiei”, potrivit spitalului.
Astfel, examinarea inițială permite evaluarea cu o acuratețe crescută a extinderii bolii și este foarte utilă în alegerea tipului de tratament: chirurgie, chimioterapie și/sau radioterapie.

Examinarea intermediară , din timpul tratamentului, ajută la evaluarea eficienței tratamentului. Oferă astfel oportunitatea stabilirii unei terapii personalizate și ajustarea acesteia în timp real, conform necesităților pacientului și evoluției bolii.

Examinarea finală, la sfârşitul tratamentului, evaluează cu precizie crescută rezultatul terapeutic şi apreciază probabilitatea de reapariție a bolii.

 

Cum se realizează investigația PET-CT?

 

Investigația PET-CT se realizează în general de la baza craniului până în treimea superioară a coapselor. Permite astfel identificarea tumorilor primare, evaluarea metastazelor locale și la distanță a acestora, în cadrul unei singure investigații. Această procedură oferă informaţii suplimentare și în cazul leziunilor pentru care examinarea IRM sau CT este neconcludentă sau negativă, explică reprezentanții spitalului.

Investigația PET-CT este o tehnică modernă, non-invazivă, nedureroasă și ușor de suportat de pacient. Doza de radiații este semnificativ mai scăzută decât în cazul examinărilor CT native şi cu substanță de contrast, cu atât mai mult cu cât iradierea prin examinarea CT creşte cu numărul de segmente corporeale investigate.

Investigația PET-CT este în prezent disponibilă gratuit pentru pacienții internați în Spitalul Clinic Colentina.

Lasă un răspuns

*