O companie farmaceutică japoneză dezvoltă o terapie din plasmă pentru tratamentul bolnavilor de coronavirus

Coronavirus

O companie farmaceutică japoneză a inițiat dezvoltarea unei terapii din plasmă pentru tratamentul persoanelor deja infectate cu COVID-19 și care prezintă risc crescut, precum persoanele vârstnice și cele care prezintă și comorbidități asociate, se arată într-un comunicat de presă.

Terapia ar putea fi disponibilă într-un interval cuprins între nouă și 18 luni, dar aceasta este dependentă de capacitatea de a colecta plasmă.

“Produsul aflat în dezvoltare se adresează persoanelor deja infectate, nefiind un vaccin. Acest produs de hiperimunoglobuline derivate din plasmă și-a demonstrat eficacitatea împotriva virusului SARS-CoV-2, cât și în cazul infecțiilor respiratorii acute severe, ele devenind, astfel, potențiale opțiuni viabile în tratarea persoanelor afectate de COVID-19”, au precizat reprezentanții companiei farmaceutice.

Hiperimunoglobulinele care vor fi testate provin de la pacienții infectați și vindecați de coronavirus, în ideea în care aceste persoane au dezvoltat, deja, anticorpi patogeni ce se pot dovedi esențiali în tratarea altor persoane infectate.

“Disponibilitatea acestui tratament este dependentă de capacitatea de a colecta plasmă. În acest context, Takeda lansează un apel public internațional privind conștientizarea importanței donării și colectării de plasmă în realizarea de terapii vitale. În raportul International Bood Plasma News publicat în februarie 2020 se trage un semnal de alarmă asupra faptului că în următorii ani există riscul unui deficit de plasmă, care va duce la un deficit de produse derivate din plasmă. Menținerea actualului cadru de reglementare la nivel european ridică riscul major ca, până în anul 2026, nevoile pieței de imunoglobulină să depășească nivelul colectării de plasmă cu 11,4 milioane de litri”, au precizat reprezentanții companiei farmaceutice.

Lasă un răspuns

*