Criteriile de performanță în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen au fost aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 112/2007, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit actului normativ aflat în dezbatere publică în Transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății.
Astfel, ”conform alin.(2) al art. 1, evaluarea activității managerului spitalului public pentru anul calendaristic precedent se face până la data de 30 aprilie a anului următor. Sunt evaluați managerii care au contractul de management în perioada de valabilitate si au condus spitalul public respectiv pe o perioada de cel puțin 6 luni în anul evaluat”.
În contextul restricțiilor actuale instituite pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, determinate de pandemia cu coronavirus, dar și a faptului că în cadrul unităților sanitare trebuie asigurată conducerea, managerii spitalelor aflandu-se în imposibilitateade a fi prezenți în București, s-a propus ca evaluarea activității managerului spitalului public pentru anul calendaristic 2019 să se realizeze până la data de sfârșitul lunii septembrie a acestui an, se mai arată în document.
”Prin excepție de la prevederile alin. (2), evaluarea activității managerului spitalului public pentru anul calendaristic 2019 se realizează până la data de 30.09.2020.”


