Ministrul Sănătății: Parteneriat pentru sănătatea românilor – Prima Strategie Națională de screening și prevenție

Ministerul Sănătății a organizat o întâlnire deosebit de importantă cu reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în contextul realizării primei Strategii Naționale de Screening și Prevenție pentru următorii cinci ani. Evenimentul marchează un moment esențial pentru sănătatea publică din România și subliniază valoarea colaborării între instituțiile statului, sectorul privat și societatea civilă.

„Este un moment semnificativ pentru sănătatea publică și o dovadă că, atunci când ne unim forțele, putem construi politici care schimbă vieți”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Noua strategie reunește, pentru prima dată la acest nivel, toți actorii relevanți din domeniul sănătății – instituții publice, organizații profesionale, reprezentanți ai sectorului privat și ai societății civile – într-un grup de lucru dedicat, menit să elaboreze o abordare integrată și eficientă a prevenției și diagnosticării precoce a bolilor.

„Cred cu tărie în complementaritatea dintre sistemul public și cel privat de sănătate. Acolo unde resursele publice nu sunt suficiente, sistemul privat trebuie să vină în sprijinul pacienților.”

Pentru a testa acest model de colaborare, Ministerul Sănătății va lansa un program-pilot în spitalele din Târgu Mureș, Bistrița, Vâlcea și Timișoara, unde vor fi integrate asigurările private în serviciile publice.

„Prin această colaborare fără precedent, aducem prevenția și diagnosticul precoce în prim-plan, reducem inechitățile și garantăm acces real la îngrijire pentru toți pacienții.”

Strategia reprezintă un angajament ferm al echipei Ministerului Sănătății pentru un sistem de sănătate mai accesibil, mai eficient și mai centrat pe pacient.

„Pacienții trebuie să știe că nu sunt singuri – suntem aici, zi de zi, pentru ei și vom merge până la capăt cu aceste schimbări.”

În încheiere, ministrul Alexandru Rogobete a transmis un mesaj de încredere și solidaritate:

„Încrederea ne face bine!”

Lasă un răspuns

*