Ministerul Sănătății anunță discuții cu sindicatele

Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultimele două zile, a purtat discuții cu sindicatele din acest sector.  ”Timp de două zile, în perioada 19-20 decembrie 2019, Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății s-a întâlnit cu reprezentanții Uniunii Naționale a Sindicatelor din Sănătate TESA, cu Federația Solidaritatea Sanitară din România, cu Federația SANITAS, precum și Uniunea Națională a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciile de Ambulanță”, se arată într-un comunicat al MS.

Printre temele abordate se numără aspecte care vizează condițiile de muncă în sectorul sanitar, bugetul alocat domeniului Sănătății în anul 2020, precum și aspecte privind asigurarea veniturilor personalului sanitar, inclusiv realizarea unei analize pentru modificarea Regulamentului de sporuri care produce diferențe între spitalele din subordinea MS și cele din subordinea autorităților locale.

”Oficialul Ministerului Sănătăţii a exprimat întreaga deschidere pentru dialog și colaborare a actualei echipe de conducere a Ministerului Sănătății. Toate aspectele discutate în aceste două zile  vor fi prezentate partenerilor din Guvern, respectiv reprezentanților Ministerului Muncii și a Finanțelor Publice”, se adaugă în comunicat.

Anterior, Federația ”Solidaritatea Sanitară” a anunțat că poziția sa după întâlnire este  că ”nici un salariat din sistemul de sănătate nu trebuie să piardă din venitul salariat net, menținerea actualului sistem de raportare a sporurilor la salariul de bază trebuind păstrată, luând în considerare caracteristicile distincte ale sistemului sanitar”.

Federația Sanitas a acuzat Guvernul României că încalcă Legea dialogului social din cauza faptului că nu a fost consultată oficial și instituțional referitor la nicio modificare pe care Guvernul intenționează să o adopte privind salarizarea membrilor săi. Reprezentanții Sanitas au anunțat că nu vor renunța la protejarea drepturilor salariale ale membrilor federației.

Lasă un răspuns

*