Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, a transmis, prin intermediul Sănătatea.TV și RoHealthReview.ro, platforme ale Sănătatea Press Group, un mesaj cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus.
“Fiți pe baricade! Sunteți astăzi eroii românilor. Chiar dacă vă simțiți de multe ori singuri, de dumneavoastră depinde în mare măsură rezultatul acestei lupte”.
El a transmis un mesaj și populației, afirmând că “toată lumea trebuie să înțeleagă că în aceste zile se vor salva vieți cu ajutorul deciziilor politicienilor, deciziilor autorităților centrale și nu doar cu jertfa personalului medical”.
Iulian Pope a spus că lipsa echipamentului de protecție este principala provocare cu care se confruntă personalul medical.
“Este o lipsă mondială, generală a acestor materiale de protecție, din păcate în România este mai acută ca oricând”, a spus Iulian Pope.


