Teme medicale complexe din domeniile chirurgiei generale, bolilor infecţioase, neurologiei, gastroenterologiei, medicinei interne, chirurgiei toracice şi urologice, cardiologiei, psihiatriei vor fi abordate, în perioada 6 – 11 noiembrie, în cadrul celei de a XII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Tema ediţiei din acest an este „Medicina integrativă: ştiinţă, tehnologie şi umanitate”.
„În cadrul acestui eveniment, tradiţia celor 192 de ani de existenţă a Spitalului Militar Central se va îmbina în mod fericit cu performanţele prezentului, prin acordarea Premiilor Medicinei Militare din România, demers prin care ne dorim să aducem o recunoaştere a contribuţiei personalităţilor româneşti în dezvoltarea domeniului în care ne desfăşurăm activitatea”, precizează instituţia medicală, într-un comunicat de presă.
De asemenea, vor avea loc şi sesiuni ale rezidenţilor şi asistenţilor medicali.
Potrivit comunicatului, la conferinţă vor participa invitaţi prestigioşi din ţară şi din lumea medicală internaţională.


