Medicii de la spitalele din București vor putea participa la stagii de pregătire și la schimburi de experiență la spitalul Niguarda din Milano. Totul după ce Primăria Bucureștiului, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), a închieat un parteneriat cu instituția medicală din Italia pentru derularea programului „Doctori pentru București.”
Proiectul prevede acordarea unui sprijin financiar de maximum 10.000 lei/beneficiar, pentru 100 de medici, angajați ai spitalelor administrate de Primăria Capitalei, prin ASSMB și se va derula în perioada următoare, se precizează într-un comunicat de presă.
Obiectivul îl reprezintă dezvoltarea profesională a medicilor angajați în spitalele ASSMB, prin facilitarea accesului acestora la cursuri de specialitate, în clinici de renume din Europa. Stagiile de pregătire în centre de referință și schimburile de experiență sunt necesare pentru ca medicii să poată beneficia de progresele rapide ale tehnologiei, în tehnicile chirurgicale, endoscopice și să fie la curent cu specialitățile noi și cu tratamentele moderne.
Medicii care vor urma cursuri de pregătire în alte țări vor contribui la dezvoltarea serviciilor medicale din spitalele ASSMB și, implicit, la creșterea calității actului medical.


