Vicepreședintele Comisiei Europene Margaritis Schinas a anunțat primul pas în planul european de combatere a cancerului – demararea unei perioade de nouă luni de consultări publice pentru a-l pune la punct.
”Roma nu a fost construită într-o zi”, a explicat el, subliniind că planul, care trebuie să fie centrat pe pacient, trebuie să fie rezultatul unui efort participativ.
”Vă cer să vă implicați. Faceți-vă auzită vocea. Este o luptă pe care o putem câștiga împreună”, a spus el.
Vicepreședinte C.E. a explicat că planul este bazat pe trei stâlpi:
- Toată lumea contează – șansele de a supraviețui vor fi aceleași, indiferent din ce colț al Europei provine pacientul
- Necesitatea de a maximiza cercetarea și inovația în acest domeniu pentru a se ajunge la vindecarea completă a acestei afecțiuni
- Acțiunile privind cancerul trebuie să fie și vor fi holistice
România este reprezentată de secretarul de stat Horațiu Moldovan.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Sănătății va integra cinci domenii de acțiune: aplicarea principiului ”Health in all policies”, prevenția, asigurarea accesului corect și egal la tratamente oncologice, supraviețuirea cancerului și calitatea vieții post traumă și îngrijirile paliative.
Masterplanul prevede dezvoltarea de acțiuni și măsuri pe mai multe pe mai multe paliere:
- Prevenție
- Diagnostic precoce
- Tratament
- Îngrijiri paliative si de hospice
- Reabilitare Oncologică
- Psiho – Oncologie
- Cercetare
Unul din patru decese din UE este provocat de cancer
Comisia Europeană vrea să intensifice lupta împotriva cancerului, în contextul în care unul din patru decese în UE este cauzat de această boală, conform unei statistici făcute publice marţi cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva cancerului.
„Am studiat Medicina pentru a-i ajuta pe alţii să depăşească tristeţea şi neputinţa”, a scris pe Twitter preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,.”Astăzi, ratele de supravieţuire în cazurile de cancer sunt în creştere, însă mai avem multe de făcut”, a adăugat ea.
Aproape 1,2 milioane de persoane au murit de cancer în 2016 în Uniunea Europeană, a anunţat marţi biroul de statistică a blocului comunitar, Eurostat, care a folosit cele mai recente date disponibile.
Asta înseamnă 26% din totalul deceselor înregistrate în UE-27 (UE fără Marea Britanie).
În rândul bărbaţilor bolnavi de cancer, cele mai multe decese le-au cauzat cancerul la plămâni, în timp ce în cazul femeilor a fost vorba de cancerul la plămâni, a precizat Eurostat.
Procentul deceselor cauzate de cancer este mai mare printre bărbaţi decât în rândul femeilor.
Cea mai ridicată rată a deceselor cauzate de cancer în UE s-a înregistrat în Ungaria, de 345 de morţi la 100.000 de locuitori, urmată de Croaţia (334), Slovacia (315) şi Slovenia (309).
România s-a situat pe locurile 11-13, cu 277 decese la 100.000 de locuitori, la egalitate cu Irlanda şi Cehia.
Ţările mediteraneene şi nordice au cele mai scăzute rate. Cipru a înregistrat cel mai mic număr de decese cauzate de diferitele forme ale acestei boli – 194 la 100.000 de locuitori.


