„Halatul alb, de medic, înseamnă o datorie niciodată încheiată. Atunci când am devenit medic am căpătat o responsabilitate suplimentară, căreia trebuie să îți dedici activitatea. Pentru că problema de responsabilitate e o problema de morală, nu numai profesională. De aceea halatul medical înseamnă o responsabilitate pentru ființă umană” – aceasta este caracterizarea profesiei de medic făcută, prin prisma experienței de peste șapte decenii în domeniul medical al unuia dintre cei mai respectați specialiști și formatori de școală medicală din țară noastră, acad. Leonida Gherasim care a împlinit, recent, onorabilă vârstă de 95 ani.
Reputat specialist în cardiologie, profesor universitar şi membru de onoare al Academiei Române, Leonida Gherasim s-a născut la data de 20 februarie 1929. Atras de la o vârstă fragedă de medicină și filosofie, a ales în cele din urmă să urmeze cursurile Facultății de Medicină din București pe care a finalizat-o cu media maximă (1953); în timpul studiilor s-a bucurat de îndrumările unora dintre cei mai mari profesori ai medicinei autohtone printre care acad. Daniel Danielopolu, acad. Basil Theodorescu sau acad. Theodor Burghele.
După finalizarea studiilor, a lucrat timp de trei ani ca medic la Bicaz, până în 1956 când a venit, prin concurs, la Bucureşti, la Clinica Medicală „Colţea”, condusă de academicianul Basil Theodorescu, personalitate marcantă a cardiologiei româneşti; s-a specializat în medicină internă şi cardiologie, obţinând astfel titlul de medic primar în cele două specialităţi.
Cariera sa cuprinde, între anii 1962 şi 1999, și o intensă activitate universitară, potrivit volumului „Membrii Academiei Române / 1866-2003” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). Cu trecerea timpului a urcat toate treptele ierarhiei universitare remarcându-se atât ca medic dar și ca un cadru didactic apreciat și iubit atât de stundeți și colaboratori: din 1978 a devenit profesor universitar, apoi şef de catedră, prorector şi, din 1980 până în 1984, rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Capitală, actuala Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A contribuit la formarea unui număr impresionant de specialiști din țară, din diferite domenii ale medicinei, recunoscuți deopotrivă la nivel național și internațională.
Sunt remarcabile contribuţiile sale în domeniul cardiologiei românești şi în dezvoltarea învăţământului medical superior. Susținând și o intensă activitate de cercetare intensă, mai ales pe probleme ale patologiei cardiovasculare, a pus bazele Clinicii de Medicină Internă cu profil de Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal, astăzi Spitalul Universitar de Urgență București.
Autor a peste 200 lucrări publicate și peste 20 monografii sau tratate – cu contribuţii esenţiale în patologia arterelor coronariene, insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, metodele de explorare neinvazive şi terapia modernă a bolilor cardiovasculare – a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (din 1991), membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Române de Cardiologie (în perioada 1990-2002), preşedinte al Grupului de lucru de Hipertensiune arterială al Societăţii Române de Cardiologie (1998-2002), membru în Consiliul Ştiinţific al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, membru al Societăţii Europene de Cardiologie şi membru al Consiliului de Epidemiologie şi Prevenţie a Societăţii Internaţionale de Cardiologie (din 1972). Din 29 noiembrie 2001, a fost numit membru de onoare al Academiei Române iar trei ani mai târziu, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 ani, preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Comandor, în semn de apreciere deosebită pentru contribuţia la dezvoltarea învăţământului şi practicii medicale din România, în special în domeniul cardiologiei.
Ulterior, în 2008, în cadrul Galei Premiilor Societăţii Române de Medicină Internă (SRMI), i-a fost acordat Premiul de excelenţă pentru întreaga sa activitate ştiinţifică; în 2013, s-a numărat printre personalităţile premiate pentru contribuţia avută la dezvoltarea medicinei româneşti în cadrul primei ediţii a „Zilelelor Medicale ale Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti”. În 2015, academicianul Leonida Gherasim a primit unul dintre Premiile de Excelenţă în Sănătate, acordate de Ministerul Sănătăţii și, în semn de recunoaștere a carierei sale în domeniile amintite, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 ani, acad. Leonida Gherasim, a fost sărbătorit la în Aula Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, ceremonie la care au participat nume de rezonanță ale societății științifice precum academicienii Ioanel Sinescu şi Victor Voicu sau discipolii săi, Mircea Cinteză, Dragoş Vinereanu şi Doina Dimulescu.
Cu prilejul împlinirii, marți, a vârstei de 95 ani, Sănătatea TV și RoHealthReview îi urează reputatului academician Leonida Gherasim, călduroasa urare: „La mulți ani!”.
Foto: UMFCD


