Institutul de Medicină Urgentă îmbunătățește tratamentul vascular prin colaborarea cu expertul grec Athanasios Giannoukas

Clinica de Chirurgie Vasculară a Institutului de Medicină Urgentă (IMU) a primit vizita de onoare a Profesorului Athanasios Giannoukas, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din Larissa, Grecia, și Președintele Societății Elene de Chirurgie Vasculară și Endovasculară.

În cadrul acestei vizite, Profesorul Giannoukas a avut o întrevedere cu Administrația IMU, a participat la vizita pacienților din secția de chirurgie vasculară și a efectuat un tur al sălilor de operație deschise și endovasculare, discutând cu echipa medicală despre noile abordări terapeutice și tendințele internaționale în tratamentul afecțiunilor vasculare.

Această vizită are loc în contextul colaborării de durată dintre clinicienii din Republica Moldova și Grecia, dar și cu prilejul aniversării a 80 de ani ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

„Este o mare onoare să primim un specialist de talia Profesorului Giannoukas, care prin expertiza și experiența sa contribuie la dezvoltarea continuă a chirurgiei vasculare și endovasculare. Astfel de colaborări internaționale consolidează schimbul de cunoștințe și ridică nivelul serviciilor medicale oferite pacienților din Republica Moldova”, a declarat Diana Manea, directoarea Institutului de Medicină Urgentă.

Vizita Profesorului Giannoukas reafirmă angajamentul Institutului de Medicină Urgentă de a promova excelența profesională, colaborarea academică internațională și îmbunătățirea continuă a calității îngrijirilor medicale.

Lasă un răspuns

*