Institutul Clinic Fundeni va primi o creștere de până la 40% a tarifului pe caz ponderat – Răzvan Vulcănescu

„Începând cu noua contractare, pe care am demarat-o de săptămâna trecută, Institutul Clinic Fundeni va primi o creștere de până la 40% a tarifului pe caz ponderat, astfel încât să poată să se dezvolte, să poată să crească, să poată să asigure pentru toți pacienții noștri toate soluțiile de care aceștia au nevoie”, a anunțat șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu.

Oficialul a fost prezent la ceremonia care marchează 60 de ani de activitate a Institutului.

„La mulți ani Fundeni. La mulți ani tuturor cadrelor medicale și tuturor angajaților de la Fundeni și la mulți ani tuturor pacienților care au trecut pragul Spitalului Fundeni și cărora li s-a dăruit o a doua șansă la viață, pentru că au apelat acolo cu mare încredere, pentru că este o unitate etalon și o redută care salvează vieți”, a spus el.

Răzvan Vulcănescu a explicat că Institutul Clinic Fundeni este o redută pentru că mulți pacienți apelează la el ca la o ultimă șansă, dar și un etalon pentru că mulți dintre ceilalți reprezentanți ai spitalelor din România o privesc ca pe vârful de lance al sistemului medical, ca pe un exemplu de urmat, ca pe o unitate e elită.

 

Lasă un răspuns

*