Depresia nu este doar o tristețe obișnuită sau o parte normală a creșterii – atenționează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) într-o informare.
Pentru a vă putea sprijini copilul și pentru a ști când să vă adresați unui specialist, este important să recunoașteți semnele și simptomele depresiei:
- trăiri intense, frecvente, persistente de tristețe, singurătate, izolare, lipsă de speranță;
- diminuarea stimei de sine;
- retragere socială;
- neliniște, apatie, iritabilitate;
- dificultăți legate de somn, alimentație;
- comportamente deviante (fugă de acasă, consum de substanțe, debut precoce al vieții sexuale, promiscuitate);
- tulburări de somatizare (simptome fizice care nu pot fi explicate printr-o afecțiune).


